Ciuleandra este, evident, o provocare pentru toţi cei care, din diferite perspective teoretice, încearcă să descifreze semnificaţia acestui mit. În spijinul ipotezei că Ciuleandra este o strămoaşă îndepărtată a Drăgaicei, invocăm următoarele argumente:
Dansul Ciuleandra – Ansamblu folcloric
Antropologic, românul este măsura generaţiilor premergătoare şi a celor viitoare, în care tipul uman central este cel indoeuropean. În opinia noastră, expresia cea mai convingătoare a acestui tip este statueta „Gânditorului” de la Hamangia. Acesta, alături de consoarta sa, îşi priveşte cu seninătate şi încredere viitorul. Tipul indoeuropean are multiple disponibilităţi pentru pescuit şi vânat, pentru agricultură, meşteşuguri şi comerţ.
În plan spiritual, asemenea altor comunităţi, şi-a dezvoltat un sistem de superstiţii, credinţe, datini şi tradiţii legate de cultul soarelui. În dependenţă de acest cutumiar, se dezvoltă o mitologie solară, tot mai complexă şi mai sofisticată. În legătură cu cultul soarelui, Romulus Vulcănescu precizează: „Din relatările mitografilor antici, greci şi latini, despre daci şi daco-romani, ca şi din descoperirile arheologilor români, reiese că acest cult al soarelui s-a format pe teritoriul Daciei preistorice, înainte de etnogeneza dacă şi s-a dezvoltat după această etnogeneză la daci şi mai apoi la daco-romani, pentru a se menţine la protoromâni”. Sub influenţa migraţiei indoeuropene, cultul soarelui s-a îmbogăţit şi nuanţat prin spiritualităţi pre-, proto şi române. Poporul român atribuie soarelui rosturi cosmice, terestre şi lumeşti.
Unul dintre cele mai complexe şi semnificative rituri ce ţine de cultul solar este hora. Pentru noi, spunea G. Dem. Teodorescu „hora reprezintă factorul permanenţă al culturii române în necontenit proces de evoluţii, din preistorie până astăzi”. Nicolae Iorga a plasat originea horei în dansul kolabrismos-lui, pe scurt, al kolo-ului trac. Kolobrismos-ul are corespondenţe în tot spaţiul est şi sud-est european: koro-ul bulgar, kolesca sârbă, morovod-ul rus, colomeica poloneză, choreia greacă, hora română şi valla albaneză. În epoca medievală, rădăcina tracă a kolobrismos-ului a fost înlocuită cu aceea de respiraţie mai largă, denumită acolo. Kolabrismos-ul era un rit complex, cu puternică încărcătură ludică, muzicală şi magică, ce făcea parte din cultul soarelui, la traci. Era manifestarea comunitar-etnică de adorare a soarelui la solstiţii şi echinoxuri.
În această amplă perspectivă spaţiotemporală, plasăm şi noi mitul Ciuleandra. Am ridicat Ciuleandra la rangul de mit, deoarece conţinutul şi semnificaţiile sale reverberează în toate planurile şi direcţiile de activitate culturală, de la riturile magico-mitologice până la filozofia populară. Asemenea horei, Ciuleandra se înscrie în suita riturilor dedicate soarelui, în faza sa solstiţială, fenomen cosmic sub semnul căruia se desfăşoară ritualurile Căluşarilor şi Sânzienelor (Drăgaica), ritualuri care, nu întâmplător, în calendarul creştin ortodox, corespund unor sărbători importante: Rusaliile şi Naşterea Sf. Ioan Botezătorul. Se ştie că solstiţiul de vară (21-22 iunie) marchează o perioadă de vârf, sub toate aspectele, a naturii, inclusiv a naturii umane. În cadrul acestui reviriment natural, se remarcă spectacolul exploziei florale a ciulinilor, ca un omagiu adus parcă astmului zilei, în acord armonic cu vitalitatea femeii, personalizată în apariţia hieratică a Ciulendrei, extaziată în faţa misterelor naturii şi ai primilor fiori ai dragostei, gest concretizat în ritual şi dans iniţiatic, cu ritm progresiv accelerat, unic în felul lui, specific sudului ţării noastre, Munteniei îndeosebi (acolo unde, de altfel, îl plasează şi Liviu Rebreanu în romanul său Ciuleandra). Este locul să reamintim aici că, alături de Liviu Rebreanu, şi alţi artişti de marcă s-au inspirat din acest mit, precum Maria Tănase sau mai aproape de zilele noastre câţiva regizori, care au încercat să ecranizeze romanul lui Liviu Rebreanu. Recunosc faptul că mitul Ciuleandra m-a pasionat până la acaparare şi pe mine, că i-am consacrat trei cicluri tematice în pictură: Ciuleandra floral, Ciuleandra-ritual şi Ciuleandra simbolic, precum şi un ciclu de poezii, din care una o reproduc, aici:
„Zănateco-n sânge, dor după dor,
nesomn euritmic solstiţiilor;
şi vii către vară,
şi vii către vară alertă pe roată.
Sub zodia Geei strigăt de fată !”
Precizam la începutul acestui material că mitul Ciuleandra reprezintă o provocare, inclusiv în ceea ce priveşte denumirea sa. În opinia noastră, Ciuleandra este un cuvânt compus din ciul de la ciulin şi leandră (landră), care în terminologia populară are semnificaţia de mişcare dezordonată, la întâmplare, fără nici o noimă. Asemănarea dintre mişcarea dezordonată, aleatoare, „după cum bate vântul” a ciulinilor cu aceea a fetelor cuprinse de fiorul primei iubiri, în comunicarea lor cu natura, în faza de explozie maximă a acesteia, sub semnul solstiţiului de vară, nu este forţată, întrucât ritualuri asemănătoare întâlnim şi în cazul Sânzienelor (Drăgaicelor). Indrăznim să credem că Sânzienele sau Drăgaicele reprezintă forme târzii ale mitului Ciuleandra, numele de Sânziene fiind de origine daco-romană, iar Drăgaica s-a suprapus peste cel de Sânziene într-o perioadă şi mai târzie, respectiv aceea a influenţei slave asupra vocabularului român.
În concluzie, mitul Ciuleandra este unul dintre cele mai vechi mituri închinate cultului solar, a cărui arie de răspândire este spaţiul est şi sud-est european. Ciuleandra reproduce, în termeni expliciţi, o stare cognitivă şi motivaţional afectivă specifică fetelor virgine, de vârstă premaritală, având din acest punct de vedere, o puternică semnificaţie iniţiatică, manifestată sub formă de rit şi ritual dans şi horă – , în decorul campestru, exploziv al vegetaţiei, din care se detaşează vitalitatea debordantă a ciulinilor, sub semnul solstiţiului de vară. Din punct de vedere etimologic, denumirea Ciuleandra este un cuvânt compus şi complex totodată, a cărui rădăcină este cuvântul ciulin. Mitul Ciuleandra a evoluat odată cu antropogeneza şi devenirea socio-istorică a poporului român; prin fenomenul de aculturaţie succesivă, a cunoscut transgresări de ordin axiologic, semantic şi denominativ; ca variante denominative, cea mai cunoscută, ajunsă la noi, este Sânziana sau Drăgaica. În ţara noastră, Ciuleandra este cunoscută îndeosebi ca dans şi melodie cu ritm progresiv accelerat, specifice Munteniei, iar acest lucru nu este întâmplător, întrucât Muntenia este un ţinut însorit, cu areal etnico-geografic unde se va fi dezvoltat un puternic cult al soarelui, unde vegetaţia, dominată de vitalitatea debordantă a ciulinilor se îngemănează fericit cu vitalitatea şi dragostea de viaţă şi de natură a oamenilor. Dacă premizele de care am făcut uz în acest studiu se vor fi dovedit corecte, atunci şi concluziile la care am ajuns sunt corecte, ceea ce justifică nu numai efortul, ci şi riscul pe care ni l-am asumat.
de Ion Bratu
Comentarii recente