Bazilica paleo crestină secolului IV Izvoarele Mehedinți

Biserica, cu o lungime de 12,80 metri si latimea de 6,50 metri, este cel mai vechi asezamant de cult cunoscut in fosta provincie Dacia, a declarat directorul Muzeului Regiunii “Porțile de Fier”, dr. Ion Stângă.

“În urma cercetărilor, am ajuns la concluzia că aceasta nu a fost distrusă nici de incendii și nici de intervenția omului, ci din cauza eroziunii solului, ea fiind situata în imediata vecinatate a Dunării”, a precizat Stângă.

În incinta ruinelor bazilicii, arheologii mehedințeni au găsit si monede din bronz bătute în vremea împaratului Constantin cel Mare (337-377 î.e.n.).

Descoperirea bazilicii demonstrează “continuitatea populației autohtone pe meleagurile din stânga Dunării și faptul că, din cele mai vechi timpuri, aceștia aveau cultul zeilor romani”, a adaugat Ion Stângă.

Importanța descoperirii

În vara anului 2006, dupa revãrsãrile apelor Dunãrii, mai multe localitãti din Mehedinți au fost inundate, printre care și localitatea Izvoarele. Imediat după retragerea apelor, poliția de frontierã a descoperit aici urme de zidărie pe malul Dunãrii, printre nisip si stufiș. Au fost anunțați imediat specialiștii arheologi. După ce s-a primit autorizația de la Ministerul Cultelor, în august 2007 au început cercetările din locul de unde se vedea construcția.

Zidurile construcției s-au arătat la un metru și cincizeci centimetri adâncime, având o grosime de 60 cm. S-a stabilit cã este vorba de o constructie unicat, o biserica paleocrestinã din mediul roman rural, singura bisericã de acest fel descoperită în lumea romană rurală din Dacia, fiind astfel un document istoric de mare importanţă pentru istoria creștinismului românesc. De asemenea, s-au descoperit monezi, un inel care are satonul în forma de cruce, precum și alte vestigii care dateazã, fãrã nici un dubiu, construcția din sec IV.

Descoperirea este importantã intrucât daca existã o bisericã crestinã în sec. IV la nordul Dunãrii, trebuie sã avem și o așezare importantã în jurul ei formatã mai ales din creștini. Este o dovadã concretã că dupã retragerea romanã din Dacia, aici a continuat sã trãiascã efectiv o populație de limbă și cultură latină, dar ce este mai important, o populație creștină.

Cercetãrile continuã și vor fi de duratã la site-ul arheologic din satul Izvoarele, comuna Gruia. Aceste informații, legate de aceastã importantã descoperire au fost oferite si explicate publicului larg si prin postul de radio Lumina, de cãtre domnul conf. univ.dr. Ion Stângã, directorul Muzeului Portile de Fier, din Drobeta Turnu Severin, în cadrul emisiunii ”Istorie bisericeascã”, ce este realizatã de P.C. Preot Ștefan Cameniţã, Protoiereu al Protoieriei Drobeta Turnu Severin Sud (II), protoierie de care aparține administrativ parohia de la Izvoarele.

A consemnat Pr. Viorel Vlãducu, consilier mass-media. (04 Sep 2007)

Sursa, fotografie www.episcopiaseverinului.ro/

Observaţie:

Această veste ne revelează, cel puţin pentru început, două lucruri importante. Primul e că Dobrogea creştină din secolele primare nu e singura regiune din ţară care a menţinut şi a cultivat credinţa creştinească, după ce Sfântul Apostol Andrei a trecut pe acolo şi a propovăduit credinţa.

Al doilea-pe lângă bisericile din Slăveni – jud Olt – (urmele unui lăcaş de cult creştin din a doua jum. a sec. IV în biserică: placa cu monograma XP şi un mormânt) şi cea din Porolissum (azi Moigrad – Sălaj) – templu păgân refăcut şi refolosit ca lăcaş de cult creştin– nu se mai face vreo referire de vreun monument paleocreştin roman de natură religios-creştină, nicio bazilică, nici un cimitir, mormânt… decât de un Cimitir-în comuna Izvoru Frumos, com. Burila Mare- din epoca romana (pag 8 – cod: MH-I-m-B-10080.03 www.cultura.ro/sectiuni/Patrimoniu/Monumente/lista/mehedinti.pdf , de asemenea vezi şi celălalte judeţe www.cultura.ro/Documents.aspx?ID=89 ) foarte apropiat de actuala descoperire.

Acest lucru denotă faptul că importanţa acestor locaţii cu monumente religioase de maximă importanţă este şi trebuie mereu pusă în legătură cu castrul din imediata vecinătate, Drobeta-Theodora, situată la nord de Dunăre faţă în faţă cu Pontes-Transdrobeta de pe malul sudic, adică foarte aproape de celebru pod peste Dunăre făcut în timpul războaielor daco-romane de Apolodor din Damasc.

Adică vorbim de o zonă în care mereu trupele romane erau prezente, de la războaiele daco-romane, apoi după retragerea Aureliană, până la distrugerea castrului de la Drobeta de către huni în cele două valuri din anii 441 şi 447 (mijlocul sec. V (vezi- punctul 18 http://apar.archaeology.ro/rja.htm ). Tot aici este şi scaunul episcopal din Ratiaria, care s-a evidenţiat de la sinodul de la niceea până la al III-lea ecumenic.

Cu alte cuvinte, apariţia acestei biserici, în principal a creştinismului în această zonă este rodul prezenţei continue a romanilor aici, nu putem vorbi de ce s-a întâmplat în Sciţia Minor şi cum a fost încreştinată de Sfântul Apostol Andrei ci de o încreştinare prin romanii ce erau în castrele romane de lângă Dunăre, încă de la începutul venirii romanilor, mai cu seamă războaiele daco-romane de la încep sec. II, în cazul de faţă Drobeta-Theodora,-fiind unul dintre cele mai importante castre romane de la N de Dunăre.

“Campaniile hunice din anii 441 şi 447 au dus la scoaterea din funcţiune în totalitate a limesului Dunării de Jos. Mai mult Imperiul este constrâns pentru o perioadă scurtă de timp să evacueze o fâşie de teritoriu sud-dunărean până la Naissus. Destrămarea coaliţiei hunice i-a propulsat pe gepizi ca principali beneficiari ai acestui fapt: ei vor deveni foederati ai Imperiului şi stăpâni ai Pannoniei. Ulterior în Peninsula Balcanică au fost colonizaţi ostrogoţi tot cu titlul de foederati; în 488 aceştia pleacă spre Italia.

Pe termen lung noua situaţie politică a avut efecte benefice pentru Imperiul Roman care, la sfârşitul sec. al V-lea – începutul sec. al VI-lea, revine lent pe linia Dunării. Acum se iau măsuri de refortificare a limesului dunărean prin refacerea fortăreţelor distruse de huni .. Ca şi mai devreme, s-a procedat la reconstruirea unor fortificaţii la nordul Dunării, care constituiau veritabile capete de pod în condiţiile în care Imperiul nu mai are forţa necesară şi nici interesul teritorial de a reanexa o regiune din fosta Dacie. În contradicţie cu propaganda imperială (Ioannes Lydos, II, 28) care acreditează ideea reluării unor teritorii nord-dunărene, cercetările au demonstrat că avem de-a face doar cu un control asupra malului nordic al Dunării, exercitat prin intermediul fortificaţiilor refăcute. Dintre acestea sunt cunoscute foarte puţine..” (http://apar.archaeology.ro/rja.htm )

Astfel putem afirma că această biserică a dispărut înainte de invazia hună sau chiar din pricina acestei invazii, fapt ce arată că e singurul monument creştin din primele veacuri în această regiune a ţării.

Scaunul episcopal de la Ratiaria a fost foarte activ până la invazia hună participând la mai multe sinoade în legătură cu arianismul, deşi mereu a oscilat între arianism şi ortodoxie: episcopul Paladie de Ratiaria a fost arian, episcopul Silvestru a luptat împotriva arianismului. Distanţa apropiata dintre Ratiaria şi locaţia bisericii din com. Izvoarele de azi dă probabilitate mare ca această zonă să fii fost sub jurisdicţia acestui scaun episcopal primar, din Ratiaria.

Celebra teorie a lui Robert Roesler cum că “Dacia a fost complet evacuată de locuitori în anul 271- 275 (n.a.-retragerea Aureliană), iar poporul român s-a format undeva în sudul Dunării, de unde ar fi imigrat (sau “reimigrat” ) în teritoriul de azi al României” este din nou, şi de data asta mult mai puternic, desfiinţată.

Această biserică de sec. IV este o mărturie apropiată retragerii Aureliane, a faptului că poporul român a rămas la N de Dunăre, şi asta înaintea imigraţiei hune. Această imigraţie îşi are rolul important în istoria creştinismului român primar, prin faptul că a luat pulsul credinţei poporului român la N de Dunăre, înainte şi după invazie, când deja imperiul roman prin împăratul Justinian începe o perioadă de extindere şi încreştinare, culminând cu încreştinarea Bulgarilor pe la anul 900.

Importanţa acestei biserici este prea mare pentru Istoria Bisericească, pentru că se face ca o zală dintr-un lanţ ce leagă focarele de credinţă autentică strămoşească şi apostolească de pe cuprinsul patriei noastre.

Dan Camen

Surse externe:
http://www.ziare.com/stiri/ancheta/cea-mai-veche-biserica-paleo-crestina-de-pe-teritoriul-daciei-descoperita-in-mehedinti-382173

Bisericã din sec IV descoperitã în Mehedinti (loc. Izvoarele)

Print Friendly