Din fuga vremii vecinic călătoare,
— Un val gigant ce-aleargă fără preget
Pe care’l vezi în ceasuri de restrişte
Când în adânc păreri de rău te sapă —
Să poţi să prinzi o clipă, numai una
Şi s’o re’nvii cu focul tău din suflet,
S’o ’mbraci în haina sfântă, moştenită
Din tot ce-ai tăi părinţi mai bun avură…
Şi-aşa… ca pe-un copil, scăldat în apa
Botezului, s’o ‘nalţi apoi la soare
Şi să le-o ’nchini la cei ce vor s’asculte,
La suflete ’ntristate cari aşteaptă
O licărire de lumină nouă…
Sunt ochi puţini acei cari pot să vadă
Mărgăritaru-ascuns în valul vremii
Şi mâna ce se ’ntinde să-l culeagă
Să aibă darul sfânt al dibăciei
Şi ’ntelepciunea cea din cer venită;
O umbră din nisipul necredinţei
Îl poate prăvăli în fund de ape
Şi cel ce va veni cu gând să-l scoată
Va cheltui un şir de ani de muncă,
Trudindu-se să-l cureţe de tină:
De-aceea voi, cei mulţi copii ai vieţii,
Înaintaţi cuminţi pe drumul vostru
Şi nu vă ’ntindeți braţele spre stele,
Când nu vi-e dor adânc de-a lor lumină!
Urmați-vă cărarea voastră dreaptă
Şi nu visaţi ceea-ce nu-i al vostru;
Mărgăritarul sfânt desprins din ceruri
Să lumineze drumuri înoptate,
Veni-vor alţii cari să vi-l arate.
de Zaharia Bârsan
Volumul Poezii
Comentarii recente