În sat stăpână-i Toamna
Pe drumul cel de ţară Desculţi şi dezbrăcaţi Ne întreceam la fugă, Cu vântul eram fraţi. Şi satul era viu, Şi nucii viguroşi, Părinţi frumoşi aveam, Şi noi eram frumoşi….
Pe drumul cel de ţară Desculţi şi dezbrăcaţi Ne întreceam la fugă, Cu vântul eram fraţi. Şi satul era viu, Şi nucii viguroşi, Părinţi frumoşi aveam, Şi noi eram frumoşi….
În cei 14 ani de detenție, dintre care 8 executați la Aiud, asumându-mi riscurile de a fi descoperit și pedepsit de temniceri, am învățat – printre altele – și cincizeci-șaizeci…
Fiu pribeag al maicii mele M-am întors acasă în țară Căci cu bune și cu rele Tot mai bine-i ca afară Nu ne-am văzut demult Nici nu mai știu de…
Martin Bârsanul din Codlea – Ieromonahul Macarie tipograful din Ţara Românească Este de-a dreptul fascinant să aflăm că prima carte în limba noastră s-a tipărit la Mănăstirea Peri (Săpânța) din…
Marea umilinţă Ferice, dar, de voi, prieteni morţi Că nu vedeţi cum ni se sparge ţara, Cum lupii trag cămaşa ei la sorţi Şi-n iarnă ni se schimbă primăvara. Eu…
Averea oierului aromân Alexandru Mocioni (descins din moţi), unul dintre marii filantropi ai Ungariei: POVEȘTILE CASELOR din PESTA! Când vorbești de aromânii din Pesta de duce gândul imediat la Emanoil…
Liviu Bîrsan a publicat până în prezent două romane cu soluții narative foarte diferite între ele. S-ar putea spune că a încercat să propună o variantă întregită a dimensiunii sociale…
Nebunul Treceam prin viaţă-așa ca orice om Și fremătând și eu ca orice pom Visam să înfloresc, să leg apoi, Și să rodesc, nu roade prea de soi, Ci rodul…
Poveste de la tata În Palatul Cu Armure, care stăpânește marea Și, prin străluciri trufașe, munții care-astupă zarea, Cel Ce-i Mare Peste Toate pentru sine a chemat Pe Omul Cu…
Mircea Vladimir Bârsan – Vova – S-a născut în 12 martie 1933 la Zalău, stabilit în Brașov. – Fondează în anul 1968 Studioul Cinematografic Studențesc, Universitatea Transilvania, Brașov – Membru…
De la Nistru pân’ la Tissa Tot românul plânsu-mi-s-a, Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate. Din Hotin şi pân’ la mare Vin muscalii de-a călare, De la mare la…
Profesorul Eugen Coşeriu a primit titlul de cetăţean de onoare al Iaşului în anul 1992. Personalitate deosebită a lingivsticii mondiale, Eugen Coşeriu s-a născut la 21 iulie 1921 în satul…
Teatru pe pâine în 1900: cum erau primite spectacolele întemeietorului Teatrului Naţional din Cluj. Zaharia Bârsan a întemeiat Teatrul Naţional din Cluj, fiind unul dintre promotorii teatrului în Transilvania anilor…
TRANDAFIRII ROȘII POEM DRAMATIC IN TREI ACTE, ÎN VERSURI DE ZAHARIA BÂRSAN ”MINERVA”, BUCUREȘTI 1915 Personajele Împăratul . . . D-l C. NOTTARA. Liana . . . D-na O. BÂRSAN….
Această lucrare, ”Dacia Edenică”, deschide perspective noi în cercetarea multidisciplinară a istoriei, reface legăturile pierdute în timp cu strămoșii noștri, redă demnitatea unei nații străbătută de filonul transformărilor și al…
Dumnezeu a rânduit întotdeauna oameni providențiali acolo unde a fost nevoie mai mare de ei. Un astfel de om a fost Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna, ctitor de credință și cultură,…
Comentarii recente