În timpul cuceririi romane se spune într-un mod oficial că toți tracii au fost subjugați și practic tracii au încetat să existe . Tracii omiși de către istoricii “de bine” au fost tracii liberi, dintre care tracii carpi care au luptat împotriva romanilor mai bine de 200 de ani după termenul oficial în care tracii trebuiau să dispară.

calaret carp

Carpii erau un trib tracic al căror teritoriu se întindea din nordul actualei Moldove până la Nistru . Denumirea Munților Carpați provine tocmai de la acest trib trac.

Prima atestare istorică a acestor traci a fost făcută de către istoricul roman de origine greacă Ptolemeu ( n. circa 87 d.H – d.H circa 165 d.Hr. Alexandria), în anul 140 d.H în cadrul lucrării sale intitulată “Geografia”.

Carpii au fost niște traci mândrii și curajoși îndeajuns de puternici încât să înfrunte și puternicul Imperiul Roman .

Luptele carpilor pe scurt

Prima invazie a carpilor a avut loc în anul 238 d.H, ținta invaziei a fost Moesia, iar motivul se pare că a fost reprezentat de către refuzul guvernatorului Tullius Menophilus de a le plăti tributul cuvenit.

A doua invazie a carpilor a avut loc între anii 245 – 247 în timpul împăratului Filip Arabul . Într-o primă fază invazia a reprezentat un succes, carpii reușind să înfrângă trupele romane, situația ajungând să fie atât de critică încât însuși împăratul a fost nevoit să vină cu întăriri și doar astfel romanii fiind capabili să-i respingă.

A treia invazie a carpilor a avut loc în anul 251 de data aceasta carpii fiind aliați cu goții regelui Kniva . Această invazie a avut un efect mult mai devastator decât primele două, însuși împăratul Decius murind în lupta împotriva forțelor unite ale carpilor și ale goților.

Această invazie a fost oprită în urma unei teribile lupte câștigate de trupele romane conduse de noul împărat Aemilianus.

În anul 257 a avut loc o altă invazie a tracilor carpi, invazie respinsă de către mâna dreaptă a împăratului Gallienus, Aureolus .

Culmea ironiei în cazul tracilor carpi a constat în faptul că cei mai teribili adversari ai lor au fost chiar împărații traci ai Romei : Aurelian, Dioclețian, Galerius ( el reușind să-i înfrângă în șase mari bătălii ) și Constantin cel Mare .

Ultima mare invazie a tracilor carpi a avut loc în anul 381 d.H de această dată ei aliindu-se cu hunii și cu tribul germanic al scirilor . După cum bine se vede, carpii au luptat până la capăt chiar dacă inamicul lor a fost puternic, lupta lor nefiind în zadar, rezultatul luptei lor multiseculare și a multor altor strămoși curajoși este reprezentat tocmai de existența noastră din prezent ca neam.

Cultura Carpica

Carpii, populatie de origine traco-dacica, care a locuit teritoriul Daciei de la E de Muntii Carpati, cunoscand maximul de dezvoltare in sec.2-3 dHr. Anterior acestei perioade au facut parte din regatele lui Burebista si Decebal si abia dupa disparitia acestor ilustri conducatori si transformarea unei parti din Dacia in provincie romana au inceput sa se afirme pe plan politic si militar. La inceput (in prima jumatate a sec 4 iHr)carpii apar in izvoarele scrise (Ephoros, Fragm., 158/78;Ps.Scym., 842-844)sub numele de carpizi iar mai taziu, la Ptolemeu sub cel de carpiani (III, 5, 10) si harpi (III, 10, 7). In acelasi paragraf geograful antic aminteste si de orasul Harpis, care in functie de coordonatele date de el (56 grade longitudine si 47 grade si 15 minute latitudine) se afla intre Piroboridava (54 grade long. si 47 grade lat.) si polisul Tyras (50 grade long si 47 grade 40 minute lat.), mai apropiat de ultimul. Abia in sec. 3-4 sunt mentionati in izvoarele scrise sub numele de carpi la : Dexip (SHA, XIX, 16, 3), Eusebius (VIII, 7, 13), Aurelius Victor (De Caesaribus, 39, 43), Lactantius (De mortibus persecutorum, IV, 3), Eutropius (IX, 25, 2), Amm.Marcell.(XXVII, 5, 5;XXVIII 1, 5), Orosius (VII, 25, 11), Zosimus (I, 20;I, 27;I, 31;IV, 34), Iordanes (Romana, 299;id., Getica, 91), Petrus Patricius (Fragm., 8), Euagrios Scholasticul (Ist.Eclesiastica, V, 24), Geogr.Rav.(Cosmographia, I 12, 11) si in Laterculus Veronensis, XIII, 33. In inscriptii: CIL, III, 1054, 4506, 12455, 14416, ; CIL, III, Suppl.7586; CIL, VI, 1-112; CIL, VIII, 8412; CIL, XII, 5548, 5561;Klio, 46, 1965, 367-370;BIDR, 62, Milano, 1959, 247-266;Atheneaum, N.S., 38, Pavia, 1-2, 3-25. In ceea cve priveste etnicul, majoritatea cercetatorilor au propus originea traco-getica a carpilor pornind de la interpretarea fortata a unor izvoare literare. Astfel, denumirea carpodaci intalnita la Zosimos (IV, 34), a fost tradus prin carpii de origine dacica. In realitate, originea traco-dacica nu poate fi demonstrata pe baza izvoarelor literare si epigrafice, in schimb, ea poate fi dovedita cu prisosinta pe cale arheologica. Izolat si fara ecou in literatura de specialitate s-a sustinut si originea slava si sarmatica a carpilor. Cecetarile arheologice din ultimile trei decenii demonstreaza ca populatia carpica a locuit intens teritoriul estic al Daciei, pana la Nistru. Urmele lor au fost identificate in peste 400 de puncte, cele mai multe dintre ele concentrandu-se in zona subcarpatica si centrala a Moldovei, acolo unde au fost ingropate (tot de ei in vremuri de restriste) si cele mai multe tezaure monetare romane. Aparitia unor vestigii carpice in bazinul Ciucului (necropola de la Santimbru) arata ca populatia carpica a locuit pe ambele versante ale Carpatilor Rasariteni. De la carpi au luat numele si Muntii Carpati. Descoperirile arheologice si unele izvoare scrise sprijina autohtonia carpilor in spatiul estic al Daciei si infirma acele ipoteze conform carora ai au venit fie din N, fie din E. In calipizii amintiti de Herodot (IV, 7), Strabon (XII, 3, 21) si Pomp.Mela ( III, 1, 7) si considerati de parintele istoriei ca scito-greci si care in functie de datele furnizate de ei pot fi localizati intre Borystenes (Nipru) si Hypanis (Bug), eventual si ceva mai la vest, noi vedem o populatie de origine traco-dacica, inrudita cu carpii care au convietuit pe aceste meleaguri cu scitii, populatie care in vremea lui Herodot (sec.5 iHr) stapanea cu autoritate aceste regiuni. Inruditi cu carpii prin nume si origine comuna tracica erau si corpilii, care locuiau la sud de Dunare in Rhodope oriental si pe cursul interior al raului Hebrus (Marita).

Identificarea culturii materiale a carpilor este una dintre cele mai remarcabile realizari ale arheologiei romanesti din ultimile trei decenii. Dezvoltata organic din orizontul cultural anterior, cultura carpica este dacica in esenta ei si poate fi considerata ca o forma evoluata a La Tene-ului geto-dacic, caruia i s-au adaugat influentele romane si in mai mica masura cele sarmatice. Ca si ceilalti daci din La Tene si epoca romana carpii locuiau in bordeie si case construite la suprafata solului;cele mai multe locuinte (32) s-au identificat la Poiana, com.Dulcesti (jud.Neamt). Proviziile si le pastrau in gropi (special) amenajate, pentru a fi ferite de ger iarna si a nu fi observate de dusmanii care-i atacau. In unele asezari, in special la Poiana-Dulcesti, |pe Varnita|, s-au descoperit si gropi de cult, unele dintre ele putand fi legate de cultul soarelui. Interesante sunt si sacrificiile de animale (caine si iepuri) ingropate in centrul asezarii dupa un anumit ritual. In asezari s-au mai descoperit vetre de foc menajere si de cult (la carpi ca si la geto daci in general exista si cultul vetrei si al focului), cuptoare de copt paine, etc. In apropierea asezarilor se aflau necropole. Se cunosc cca 50 si in cadrul lor au fost descoperite peste 1500 morminte. In mod obisnuit carpii isi incinerau mortii, resturile de la incinerare fiind puse in urne cu capac (mai rar fara capac) sau direct in groapa. In cateva cimitire (Poienesti, Moldoveni-Gabera, Sabaoani, Valeni-Botesti) alaturi de morminte de incineratie au aparut (in numar mic) si inhumati, in special copii sub sapte ani, fapt ce denota ca din anumite motive unii locuitori isi incinerau copii, altii si-i inhumau. Mormintele dde incineratie, in special cele cu urne si capac, au adesea inventar bogat, constand din obiecte de podoaba si toaleta, accesorii pentru vesminte, ustensile casnice, etc. De o frumusete rara si unice in felul lor sunt podoabele de argint (cercei, perle in forma de butoias si pandantivi-cosulet) lucrate in tehnica filigranului, chiar in mediul carpic. Cercetarile arheologice efectuate in asezari si necropole demenstreaza limpede caracterul dacic al culturii carpice, facand astfel dovada indiscutabila a apartenentei carpilor la neamul daco-getilor. In acelasi timp, materiale descoperite releva si stranse legaturi cu lumea romana si cea sarmato-pontica. Ocupatiile principale erau agricultura (atestata prin brazdare si cutite de plug, seceri si coase, toate lucrate din fier, rasnite, boabe de grau si tulpini de canepa) si pastoritul (atestat prin oase de animale). Dintre mestesuguri au fost documentate:metalurgia fierului, prelucrarea lemnului si olaritul, iar ca indeletniciri casnice: torsul, impletitul, tesutul si cresterea pasarilor de curte. La Poiana-Dulcesti (jud.Neamt) au fost descoperite urmele unor ateliere de fierarie si de prelucrare a lemnului, iar la Butnaresti (jud.Neamt), un atelier de olarie . de altfel in cadrul acestei ultime asezari a existat un intreg cartier de olari (s-au identificat urmele a sase cuptoare de ars vase, iar altele au fost distruse de muncile agricole). Ceramica a fost lucrata in proportie de 90% de olari autohtoni, iar cca 10% reprezinta importuri le din lumea romana. La Vietrisoaia (jud.Vaslui), Holboca (jud.Iasi) si Pangarati (jud.Neamt), s-au descoperit mici depozite de amfore romane. O amfora gasita la Schela (jud.Galati), a pastrat pe 1/2 din continut, ulei de masline transformat in pasta. Un mare depozit de amfore romane s-a descoperit langa Galati. Din Imperiul Roman au ajuns in mediul carpic si o serie de podoabe (margele, pandantive, etc), obiecte de uz casnic (chei), accesorii pentru vesminte (fibule, catarame) etc. Destul de numeroase sunt monedele si tezaurele monetare romane al caror numar este de cca 100, cel mai mare fiind descoperit la Magura-Bacau, compus din 2830 piese de argint. Aceasta prezenta masiva de tezaure monetare intr-un teritoriu relativ mic reflecta o baza economica la carpi si, in acelasi timp, intense relatii economice cu Imperiul Roman. Dar unele dintre tezaure pot proveni si din stipendii primite de carpi de la romani. Indicii in acest sens pot fi gasite la Petrus Patricius (Fragm.8). Tot cu subsidii au ajuns in mediul carpic si tezaurul compus din sapte vase de argint (s-au recuperat sase, in greutate de 1207, 20 grame)descoperit intamplator la Muncelu de Sus (comuna Mogosesti-Siret, jud.Iasi) si care se dateaza in limitele sec.2. La Muncelu de Sus, in acelasi punct, unde s-a identificat si o asezare carpica, s-au descoperit si trei tezaure de monede de argint romane, provenite probabil tot din stipendii. In cadrul acestei importante asezari traia unul dintre fruntasii vietii politice si militare carpice, ca si la Sabaoani (jud. Neamt) unde s-a gasit o garnitura de harnasament de parada, compusa din piese de bronz placate cu foite de argint. Tot unui fruntas al aristocratiei carpice a apartinut si capul de elefant lucrat din os, provenind de la un sceptru, descoperit la Poiana-Dulcesti (asezarea de pe Siliste). La Padureni (jud.Vrancea) in cadrul necropolei s-a descoperit un mormant de incineratie cu urna (M.34) in care s-au gasit : fragmente dintr-o tesatura cu fire din aur, o pudriera din tabla subtire de bronz, ce continea pudra de culoare roz (foarte fina ), sapte podoabe de argint lucrate in tehnica filigranului (cercei si perle), doi pandativi-amuleta din bronz, o cheie mica de bronz de la o caseta, o copca de bronz de la o centura, un pandantiv de bronz asemanator unui pion de sah, o oglinda cu tamga, un cercel si un inel de bronz, un ac de la o fibula de bronz, distrusa de foc, margele de coral (margean), sticla si calcedoniu si un fragment de tabla de bronz ce provine de la un obiect nedeterminabil, deci un adevarat mormant \princiar\, ce a apartinut unei aristocrate. De altfel, observatiile facute in asezari si necropole pledeaza pentru existenta unei stratificari sociale in sanul societatii carpice. Pe baza datelor furnizate de cimitirul de la Padureni (jud.Vrancea), se constata ca populatia foarte instarita reprezinta 3, 89% (probabil conducatorii comunitatii), populatia instarita 20, 78%, oameni cu posibilitati de trai modeste reprezentau 27, 28%, iar cei saraci 48, 05%, aproape jumatate din numarul locuitorilor. Forma de organizare era obstea teritoriala, care luase locul celei gentilice, bazata pe legaturi de sange. In prima jumatate a sec.3 carpii patrund si in Muntenia. Descoperirile arheologice facute la Zoresti-Valea Teancului, Gura Niscovului, Izvoru Dulce, Balteni, etc., arata ca N-E Munteniei facea parte in sec. 3 din aria culturii carpice si aici, in zona Saranga-Pietroasele trebuie localizat Castellum Carporum de care vorbeste inscriptia (stela funerara) de la Intercisa (Dunapentele) si cetatea mentionata de Zosimos (I, 20).

Luptele carpilor

Dispunand de o baza economica solida si o forta militara puternica, carpii au atacat in repetate randuri Imperiul Roman, fie singuri, fie in alianta cu sarmatii si gotii. Dupa infrangerile suferite de costoboci in anii 170-174 dHr., carpii nu erau numai cei mai puternici dintre dacii liberi, ci si unii dintre cei mai periculosi dusmani ai Imperiului Roman la Dunarea de Jos (Iordanes, Getica, XVI, 91).Pana la mijlocul sec. 3 conducerea coalitiei antiromane de la Dunarea de Jos au avut-o carpii, iar dupa aceasta data conducerea au luat-o gotii, noii stapani ai stepelor nord-pontice. Stirile literare si epigrafice nu vorbesc de incursiuni ale carpilor in Imperiu in sec.2, desi probabil ca ele au avut loc, in schimb aceleasi izvoare informeaza despre numeroasele conflicte petrecute in sec. 3 si la inceputul sec. 4 in: 214, 238, 245-247, 272, 295-297, 302-303, 306-311 si 315-318;ultima incursiune se consemneaza in 381 (Zosimos, IV, 34). In urma acestor lupte unii imparati au primit titlul onorific de Capicus Maximus: Filip Arabul si fiul sau (Philippus Iunior, devenit Augustus in urma luptelor din 245-247), Aurelian, Diocletian, Maximian, Constantius Chlorus, Galerius si Constantin cel Mare. Izvoarele consemneaza ca Constantius Chlorus si Maximian au fost onorati de cinci ori cu titlul de Carpicus Maximus (Diplomele Militare de la Avellino si Grosetto-Italia), iar Galerius de sase ori (Euseb.VIII, 17, 3). In total au fost atribuite de Senat 21 titluri de Carpicus Maximus (cel mai mare invingator al carpilor). In urma luptelor care au avut loc la sfarsitul sec.3 si inceputul sec. 4 carpii luati prizonieri au fost colonizati in Imperiul Roman, cei mei multi dintre ei fiind asezati, la granita, de-a lungul posturilor de paza–corum copiosissimam captivam multitudem per Romanorum finium dispersere praesidia, asa cum specifica Orosius ( VII, 25, 11), lucru consemnat anterior si de Eutropius:….captivorum copias in Romanis finibus locaverunt (IX, 25, 2). Prizonierii carpi au fost asezati in Scythia Minor, de-a lungul limes-ului dunarean, asa cum arata descoperirile arheologice facute la Dinogetia, Niculitel-Drumul Baltii (Valea lui Iancu), Runcu-Harsova, etc. Unii dintre carpi au putut fi colonizati aici si de Aurelian dupa luptele din 272 ce au avut loc intre Carsium si Sucidava (Cf.Aurelius Victor, De Caesaribus, 39, 43).

In timpul lui Diocletian, se pare ca ei au fost colonizati si in Pannonia, asa cum reiese din istoria lui Amm.Marcell(XXVIII, 1, 5). Deci in vremea lui Diocletian este vorba de colonizarea in Imperiul Roman a prizonierilor, asa cum consemneaza Eutropius si Orosius si nu de transferarea intregii populatii carpice –carporum nation translata omnis in nostrum solum, asa cum spune Aurelius Victor (De Caesaribus, 39, 43). Asertiunile lui Aurelius Victor sunt infirmate categoric si de cercetarile arheologice, care arata clar ca populatia carpica a ramas in numar mare pe teritoriul Moldovei, traind alaturi de noii veniti (gotii). Acestia erau in inferioritate numerica, dar i-au dominat politic si militar pe carpi in perioada 332-376, la inceput in calitatea lor de federati ai Imperiului Roman. Dupa 376, scapati de sub dominatia gotilor datorita patrunderii hunilor spre vest, carpii antrenati de huni si impreuna cu scirii ataca din nou Imperiul Roman dar sunt respinsi de imparatul Theodosius I, in 381. Este ultima mentiune a carpilor in izvoarele literare (Zosimos, IV, 34). Istoricul antic foloseste denumirea de carpodaci pentru a arata ca cei care au fost respinsi de imparatul Theodosius I la nord de Dunare au fost carpii din Dacia, corectand astfel asertiunile lui Aurelius Victor. Sapaturile efectuate in ultimul timp la Stolniceni –Ramnicu Valcea (unde este localizata Buridava romana) si cele de la Sopteriu (jud.Bistrita Nasaud), unde s-a descoperit o necropola carpica, arata ca dupa retragerea stapanirii romane din Dacia, unele grupuri de carpi patrund pe teritoriul fostei provincii, dar asa cum am subliniat, cei mai multi dintre carpi raman pe teritoriul de bastina. Descoperiri arheologice arata ca in sec.4-6 carpii au devenit daco-romani, insusindu-si limba latina.

Print Friendly