Catedrala Sfântul Nicolae din Scheii Braşovului reprezintă pentru locuitorii din Þara Bârsei un avanpost în lupta pentru păstrarea tradiţiei şi culturii româneşti. Când norii tulburi ai veacurilor trecute încercau să umbrească această vatră de credinţă, aici, lângă zidurile cetăţii, s-au ridicat câteva dintre cele mai mari valori ale spiritului românesc. În curtea aşezământului, vechi de mai bine de 500 de ani, îşi deschide şi astăzi generos porţile muzeul primei şcoli româneşti, unde învăţăceii de acum 5 secole primeau lumina cărţii în limba maternă. Biserica Sfântul Nicolae mângâie cu turla ei semeţă cerul, arătând că de acolo coboară adevărata Lumină, iar brazii seculari de la poalele Tâmpei murmură parcă o poveste fără sfârşit despre faptele bunilor creştini de aici, care timp de sute de ani au păstrat neştirbită această oază a Ortodoxiei.

Întâiul mare poem al acestui neam
Catedrala se află în Piaţa Unirii din Bra­şov. Pe oricine întrebi de biserică sau de mormântul lui Nicolae Titulescu va şti să te îndrume. Înalt până în tăriile cerului de munte şi puternic, lăcaşul de cult veghează de atâta amar de ani sufletele celor care cred în Domnul nostru Iisus Hristos. Biserica e înconjurată de flori şi brazi, iar zidurile ei bătrâne şoptesc, pentru cei ce vor să asculte, îndepărtata ei istorie. Aici slujesc preoţi cu har şi dragoste de cultură, ardeleni mân­dri. Biserica Sf. Nicolae din Scheii Braşovului deţine o impresionantă bibliotecă şi o arhivă îmbo­gă­ţită cu hrisoave şi cărţi domneşti, mii de acte, zapi­se, registre şi scri­sori care constituie un tezaur pentru istoria şi cultura neamului românesc.

Cele aproximativ 4000 de cărţi vechi şi peste 30.000 de documente, precum şi numeroasele obiecte muzeale stau astăzi mărturie, oferind tuturor posibilitatea de cunoaştere a începuturilor. “Un factor obiectiv de păstrare a entităţii naţionale l-a constituit credinţa strămoşească“, ne spune părintele Vasile Oltean, directorul muzeului. „Biserica Sf. Nicolae a fost un centru luminos de rezistenţă ortodoxă, o punte de legătură între Transilvania şi Þara Româ­neas­că, un centru al vieţii religioase, izvor de întărire naţională. Românii de pe aici şi-au păstrat şi cultivat o bogată tradiţie populară, care i-a ţinut uniţi. Şi azi se practică un obicei necunoscut prin alte părţi şi care datează de pe vremea dacilor. Este vorba despre obi­ce­iul junilor braşoveni, care a rezistat chiar şi în epoca lui Ceauşescu“. O vizită prin muzeu este emoţionantă. Aici sunt orga­ni­zate expo­zi­ţii tematice: “Junii braşoveni”, “Muzeul Tudor Ciortea”, Muzeul Nicolae Titulescu”, “Scheii Braşovului în pictura lui Ştefan Mi­ro­nescu” etc. Băncile scrijelite unde se în­ghesuiau învăţăceii, călimările de cerneală şi tăbliţele pe care se scriau literele, te în­deam­nă să le atingi. Aceasta este sala de clasă “Anton Pann”. Mai departe, sala “Dia­co­nul Coresi”. Dintre exponatele întâlnite menţionăm câteva titluri valoroase: Cazania a II-a (Carte româ­nească de învăţătură) tradusă de protopopii Iane şi Mihai, Psal­ti­rea, Sbor­nicul, Oc­to­ihul; şi, bi­ne­­înţeles, tiparniţa dia­conului la care se poa­te lucra şi azi. Lucian Blaga spu­nea că aceste cărţi au înscris în cultura ro­mâ­nă “întâiul mare poem al acestui neam”.

A fost odată prima şcoală românească…
Mai întâi s-a ridicat biserica, despre care au scris cronicile vremii, în anul 1292. Apoi, un Omiliar sau o carte de învăţătură din seco­lele 11-12, confirmă existenţa unui lăcaş de învăţătură aici. Primul document care atestă o biserică ortodoxă română în Schei, Braşov, este Bula Papală din 25 decembrie 1399. Cronica lui Radu Tempea indică a­nul 1495 ca început al construirii bisericii. Tot atunci se ridică în apropiere şi Şcoala Românească, reclădită apoi în 1760, adău­gân­du-i-se un etaj în stil baroc. Începând cu anul 1559, lim­ba de predare în această şcoală era româna. Primul ctitor al bisericii a fost Neagoe Basarab, apoi urmează Petru Cercel, care, la îndemnul protopopilor Iane şi Mihai din Schei, a ridicat în anul 1583 tinda bisericii de piatră înfrumuseţând-o cu podoabe şi pictând chipurile sfinţilor. Ce n-au isprăvit ei a terminat mai târ­ziu Aron Vodă, care a înălţat şi un turn. Pisania bisericii, săpată în piatră şi montată deasupra uşii, îi înfăţişează pe cei doi voievozi din urmă, care au continuat şi încheiat o lucrare de suflet începută mai demult. În arhiva bisericii se păstrează cu sfinţenie hrisovul de danie din anul 1594, dat de Aron Vodă, prin care oferă anual Bi­se­ricii Sf. Nicolae din Scheii Braşovului 12.000 de aspri, precum şi alte daruri, odoa­re şi veşminte. Hrisovul arată că biserica a fost zidită cu ajutorul celor doi voievozi din Þara Românească şi Moldova. Între 1556 şi 1588 diaconul Coresi împreună cu alţi cola­boratori tipăresc primele cărţi de circulaţie în română, oficializând definitiv scrisul în această limbă. În 1570, diacul Oprea alcătuieşte Octoihul românesc (carte de cântări), iar 8 ani mai târziu, popa Voicu redactează Învăţături morale din Vieţile Sfinţilor – Cuvân­tări la sfinţi şi pilde de folos sufletesc. Auto­ri­tatea locală acceptă în 1578 folosirea ca prim manual românesc a catehismului coresian la şcoala din Schei. Şcoala nouă, de pia­tră, a fost construită în 1597, prin osteneala protopopului Mihai, din fondul dăruit cu dra­gă inimă de Aron Vodă al Moldovei. Aici veneau să cunoască lumina învăţăturii toţi copiii mai răsăriţi ai Braşovului.

Cărţi din piele de miel nenăscut
Mai trec câţiva ani şi popa Iane scrie întâiul text braşovean în limba română, iar apoi, în secolul 16, dascălul Barbu Hoban se osteneşte şi scoate primul manual de filosofie. În anul 1651 sunt terminate construcţiile paraclisului de la etaj, inedit pentru bisericile româneşti, paraclis de taină, secret, care îmbracă turnul pe trei laturi cu trei încăperi sprijinite pe zidurile pridvorului. Se păstrează pictura originală. Între anii 1733 şi 1738 se ridică paraclisul de nord, cu hramul Buna Vestire. Pictura originală, deosebit de valoroasă şi de frumoasă, este realizată de zugravii cra­io­veni Grigore, Gheor­ghe, Ioan şi Mi­ha­il. Sce­nele cu soborul de la Niceea, Roata lumii sau tema Învierii au fost admirate foarte mult de istoricul Nico­lae Iorga. Paraclisul este ridicat prin strădania cronicarului şi protopopului Radu Tem­pea al II-lea, dar şi în baza daniei domniţei Ancuţa, fiica voievodului Constantin Brân­co­veanu, şi a ctitorilor Constanda lui Manole şi Hagi Radu Inaş. Vrednicul protopop Eu­sta­tie Gris a hotărât construirea celui de-al doilea paraclis, de la sud, început în 1750 şi ridicat în doi ani. Pic­tu­ra iconostasului şi cea mu­rală, din interior şi exte­rior, au fost realizate cu mă­iestrie de o echipă de zugravi alcătuită din Ioan, Iancu şi ucenicii lor, Iri­mia şi Constantin. Iconos­ta­sul este sculptat şi de­co­rat cu motive brâncoveneşti. Nu se scurge multă vreme şi, la 1757, dascălul Dimitrie Eu­statievici scrie prima gramatică, iar la 1797 Radu Tempea al V-lea tipăreşte gramatica românească. Unele cărţi se făceau pe atunci din piele de miel nenăscut, pentru că era foar­te fină şi neporoa­să. Există şi acum expuse la muzeu ast­fel de rarităţi. În­tre 1821 şi 1828 Anton Pann po­poseşte pentru câtva timp în Schei. În luna mai 1848 George Uce­nes­cu compune mu­zica imnului „Deş­teaptă-te, Ro­mâne”. Şcoala românească şi Biserica au trăit în strânsă legătură.

Minunea Maicii Domnului
Biserica Sf. Nicolae a fost întotdeauna o vatră de lumină şi închegare ortodoxă, re­u­şind să solidarizeze în jurul ei întreaga suflare românească din acele vremuri. Preoţii care au slujit aici, cărturari vestiţi, au adus o contribuţie însemnată la patrimoniul culturii şi limbii literare, materializată prin edi­ta­rea primelor cărţi româneşti, scrierea pri­mei gramatici româneşti, copierea şi tradu­ce­rea unor manuscrise de o inestimabilă va­loa­re, bijuterii unicat ale culturii şi literaturii populare din ţara noastră. Vizitând muzeul pri­mei şcoli româneşti, ţi se taie răsuflarea des­coperind atâtea taine preţioase ale propriului popor. Din păcate, astăzi, puţini bat la uşa culturii romăneşti, tinerii preferând să-şi petreacă în alte feluri timpul liber. “Mai vin din când în când turiştii străini“, ne spune cu amărăciune pă­rin­tele Olteanu, directorul muzeului. „Când află despre ce cărţi valoroase este vorba aici, nu le vine să creadă că exis­tă aşa ceva în România. Nişte italieni se mirau că avem trotuare. Alţii ne întrebau dacă avem televizoare. E trist“.

Biserica Sf. Nicolae a trăit clipe drama­ti­ce, în urmă cu câţiva ani, atunci când a fost furată o icoană veche din 1554, înfăţi­şân­d-o pe Maica Domnului cu prun­cul Iisus Hristos. Valoarea ei, în 1993, se ridica la 200.000 de dolari. Preotul Vasile Prodea îşi aminteşte că atunci s-a întâmplat ceva nemaintâlnit: “Icoana a fost furată de un ţigan. N-a vândut-o, a ţinut-o în casă. Hoţul a po­ves­tit poliţiştilor, după ce a fost prins, că, de fiecare dată când intra în camera unde era icoana, îl năpădea transpiraţia, tremura din toate încheieturile, i se făcea frică şi se sufoca. Trebuia să scoată icoana afară!”. Toţi enoriaşii s-au rugat împreună cu preoţii ca icoana să fie găsită. În cele din urmă, poliţiştii au adus-o înapoi, spre marea bu­curie a tuturor. Părintele a plâns ca un co­pil când a văzut-o la locul ei. Maica Dom­nu­lui mai făcuse o minune.

sursa: http://www.lumeacredintei.com/pelerinaje/biserica-sf-nicolae-din-scheii-brasovului/