Drăgăşani, Griviţa, Bârsanu, Panduri şi Momoteşti sunt cartierele Drăgăşanilor menţionate în Marele Dicţionar Geografic al României editat în secolul XIX. Astăzi puţină lume mai ştie care era în fapt rolul şi dinamica acestor cătune în istoria locului şi cum arăta alcătuirea etnică şi demografică a localităţii. Din fericire marele dicţionar reuşeşte să surprindă căteva date esenţiale pentru această istorie.

Astfel apare scris că “Parte din locuitori sunt moşneni, parte au pămînt dat la 1864”. Referitor la moşneni ştim că aceştia reprezentau clasa de mijloc. Istorici precum Constantin Giurescu îi consideră boieri. Documentele ne demonstrează de nenumărate ori că neamurile de moşneni şi de răzeşi erau strâns înrudite cu neamuri de mari boieri sau chiar descindeau din mari boieri, aşa cum avem referinţe în regiune despre boieri cu numele Bârsan(referinte https://www.voci.ro/barsanii-valceni). Forma lor de organizare în obşti săteşti devălmaşe i-a făcut pe unii istorici să scrie că ei erau românii cei mai “verzi”, păstrătorii celor mai curate tradiţii româneşti. Dintre aceştia unii erau crescători de animale, dat fiind că cea mai liberă meserie a românilor e ciobănia dar şi cea mai veche. Fraţi cu munţii, ciobanii fie ei Bârsani, Mocani, Ţurcani, Armâni sau Ungureni, n-au avut nevoie, în veci, de “paşaport” pentru oi. Nici măcar sub stăpânire străină, când sate întregi de ardeleni au bejenit la fraţii din sud, luându-şi turmele, dar şi tradiţia după ei.

Având în vedere cele menţionate mai sus este lesne de înţeles de unde provine denumirea Bârsanu a cătunului din vechiul Drăgăşani. Chiar dacă preponderent locanicii se ocupau cu viticultura este evident că la târgul oraşului, acesta fiind o piaţă de desfacere masivă a produselor de toate felurile, erau incluse şi produsele specifice oieritului. Dealtfel este menţionată în marele dicţionar existenţa crescătorilor de animale în localitate. Este ştiut faptul că la sfârşitul secolului al XIX-lea, moşnenii şi răzeşii reprezentau aproximativ 20% din populaţia rurală românească.

Sute de ani, răzeşii şi moşnenii şi-au apărat libertatea şi proprietăţile, împotriva domniei, a bisericii şi a marilor boieri. Ei erau “plătitori de impozite” şi tot ei erau războinicii din care se recurta armata ţării. Ei erau însă şi cei mai ameninţaţi de poftele celor puternici, deoarece libertatea avea preţul ei. Moşnenii şi răzeşii au plătit preţul pentru a rămâne oameni liberi chiar şi atunci când ajunseseră să-şi muncească moşiile cu propriile braţe. Ei îşi păstrau mândria de oameni liberi care se judecau zeci, chiar sute de ani pentru recuperarea unei palme de pământ. Din nefericire reformele agrare de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza şi împroprietărirea ţăranilor nu au dus decât la o nivelare socială şi au reprezentat o lovitură de moarte dată vechiului model de organizare în obşti devălmaşe.

Scurt istoric al localităţi Drăgăşani

Localitatea, prima oară atestată documentar în anul 1535, s-a aflat pe unul din drumurile romane, mai precis pe drumul roman care făcea legătura între castrul roman Sucidava (Celei – judeţul Olt), castrul roman Rusidava în raza municipiului, castrul roman Arutela (Călimăneşti – judeţul Vâlcea) şi continuă către Transilvania. Acest drum şi traseul său este atestat de Tabula Pentingeriana (hartă romană).

Viile şi faima vinurilor de Drăgăşani au compus istoria locului, fiindcă acestea nu o dată au stat pe masa celor mai luminoase figuri ale trecutului nostru legendar cum ar fi nobilimea dacă, generalii oştirilor romane, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul sau cei mai temuţi haiduci şi panduri ai lui Tudor.

Este suficient un tur al oraşului pentru a intra în contact cu moştenirea lui istorică şi culturală care-i atestă continuitatea: Casa memorială a scriitorului Gib Mihăescu, Biserica Tîrgului Drăgăşani – actuala catedrală a oraşului, – Biserica Sf. Ilie din fostul cătun Bârsanu – monument de cultură, Biserica Adormirea Maicii Domnului din cartierul Capu’ Dealului, Biserica Sf. Nicolae din, Ruinele castrului roman “Russidava” sau cetatea “Domnului de Rouă”, descoperite în cartierul Momoteşti la circa 150 m de şoseaua naţională, Râmnicu Vâlcea – Craiova, via Găneasa şi bineînţeles Muzeul Viei şi Vinului.

Extras din Marele Dicţionar Geografic al României volumul III.

Drăgăşani, comună urbană, jud. Vîlcea, pl. Oltul-d.-j. E situată pe malul drept al rîului Olt. Se mărgineşte cu comunele: Călina la N., Voiceşti la S., rîul Olt la E. şi Dealul-Oltului la V. Are cine cătune : Drăgăşani, Griviţa, Bârsanu, Panduri şi Momoteşti, cu o populaţie de 3930 locuitori (1921 bărbaţi 2009 femei), în care intră şi 35 familii de Ţigani, 6 Evrei, 7 Bulgari, 2 Greci şi 10 Germani. Contribuabili sunt 751.

Locuitorii, pe lîngă agricultură şi viticultură, se mai ocupă cu comerciul.

Se găseşte în Dragăşani: maşină de semănat, 3 de secerat, de treierat cu aburi, 3 de vînturat, şi de bătut porumb cu aburi, 2 cu manivelă, 91 pluguri de fier, 4 grape de fier, 2 moşoroitoare de lemn sau rarîţe şi 2 triore; o moară cu aburi.

În Dragăsani se fac anual 5 bîlciurl, afară de tîrgul săptămînal de Joi, adică: la Florii, Sf. Petru, 15 August, 14 Septembrie şi 26 Octombrie. De la aceste bîlciuri comuna percepe 3700 lei anual.

În comună este o scoala de baeţi, condusă de 4 institutori şi o scoală de fete, conclusă de 2 institutoare, pentru plata cărora statul a înscris în budgetul său, pe anul financiar 1892-93, suma de 21689 lei (adica 15140 pentru Scoala de băeţi ăi 6549 pentru fete). În anul 1891, şcoalele au fost frecuentate de 229 băeţi si 82 fete, din numarul de 514 copii în vîrstă de şcoală.

Localul şcoalei e o clădire frumoasă şi costă pe comună, din fondurile căreia s’a construit, 44580 lei. Aci mai este şi o şcoala de meserii, scoală de dogărie.

Defunctul Costache Niculescu a lăsat comună Drăgăşani un fond de 100000 lei, din venitul căruia să se întreţie pe lîngă şcoala primară un dormitor cu 10 elevi.

Ştiu carte 500 bărbaţi şi 150 femei.

Principalele strade ale oraşului sunt: Calea Traian, care trece prin centrul oraşului, str. Sărei, str. Martirilor şi str. Carol I-iu, care uneşte Calea Traian cu strada Sărei.

Lîngă vechiul cimitir este monumentul ridicat de colonia greacă din Romînia, în memoria Mavrotorilor cazuţi în luptă la 1821.

Veniturile comunei pe anul financiar 1891-92 au fost de 7166327 lei şi cheltuelile de 6102355 lei.

În Drăgăşani e un birou telegrafo-poştal înfiinţat în anul 1872, al cărui venit pe anul 1896-97 a fost de lei 13668, bani 70, o farmacie, judecătoria de pace a ocolului, reşedinţa plăşilor Oltul-Olteţul-d. .j. şi a spitaluli întreţinut de judeţ, care are 15 paturI, cu un medic primar al spitalului, un sub-chirurg-econom. Cu întreţinerea personalule se cheltueşte anual 7800 lei; iar cu hrana bolnavilor, iluminatul spitalului, medicamente, cumparare de instrumente, încălzit, chiria localului şi mobilier, se cheltueşte anual pănă. la 9391 lei. Oraşul Drăgăşani subvenţionează acest spital cu 3500 lei anual.

În comună sunt cinci biserici (în fiecare cătun cîte una), dinte care mai demne de a fi menţionate sunt cele din Drăgăşani şi Bîrsanu. Prima, cu hramul Maica Domnului, fondată la anul 1793, în timpul lui Alecsandru Moruzzi Voevod, fiind Episcop Nectarie, ctitori Dima-Iereu, Constantin Vătafu şi alţii şi reparata la 1870 şi 1891; a doua, cu hramul Sf. Ilie, s’a fondat la anul 1834, avînd ca ctitori pe Dumitru Ciocan, Gălbinuş şi alţii.

Vite sunt : 114 cai şi epe, 598 boi, 282 vaci, 12 bivoli, 1171 oi şi berbeci şi 667 porci.

În raionul comunei, pe rîul Oltul, sunt mal multe mori.

Parte din locuitori sunt moşneni, parte au pămînt dat la 1864.

Şoseaua naţională Traian străbate comuna de la N. la S., înlesnind comunicaţia tutulor comunelor de la Rîul-Vadului pănă la Corabia; leagă Ţara cu Transilvania şi Bulgaria.

Vezi Drăgăşani, podgorie.

Drăgăşani, moşie, a statului, fosta pendinte de Episcopia Rîmnicul, plasa Oltul-d.-j., jud. Vîlcea cea, care s’a arendat cu trupurile ce-i aparţin, afară de viile rescumpărate şi părţile vîndute, cu 25089 lei anual, pe periodul 1888-93.

Drăgăşani, podgorie, situată în pl. Oltul-d.-j., jud. Vîlcea.

Ministerul Agriculturei, în dorinţa de a lua la timp măsurile priincioase pentru încurajarea şi dezvoltarea viticulturei la noi în ţară, a adresat în acest scop către capii judeţelor o circulară însoţită de un cestionar, cu privire la descrierea fizică, cultură şi economică a viilor noastre. Prefectul judeţului Vîlcea, spre a putea obţine rezultate mai satisfăcătoare, a instituit o comisiune vinicolă, compusă din primarii comunelor cu vii, proprietarii şi cultivatorii de vii, bărbaţi competinti în aceasta ramură de avuţie naţională, cari au trimis Ministerului Agriculturei informaţiunile cerute, din care extragem următoarele:

Viile se sădesc aci de peste 1000 ani; ele ocupă o suprafaţă de 6653 hectare.
Sunt situate pe dealuri, cari au o înălţime de 200-600 m.
Sunt expuse în direcţia de E. şi S.
Solul viilor de aci în general este clisos, nisipos şi pietros.

El este propriu şi bun numai pentru vii. Este uscat din cauză că terenul este înalt şi scurgerea apelor se face cu înlesnire.

Aci viile nu se îngroapă, ci se lasă pe arac şi iarna. Aracitul viei se face o dată cu tăiatul şi legatul punţilor la Martie. Aracii ţin pănă la 20 ani.
Strugurii în pămînturi pietroase se coc mai de timpuriu sunt mai dulci; iar in cele clisoase mal tîrziu şi strugurii sunt mai apoşi.

Vinurile din aceste localitati se pot conserva mal multe decenii.
Pe Dealul – Drăgăşanilor se produc următoarele soiuri de strugue gordan, braghina, strugure negru romînesc, bordeaux, coarnă, cîrlogancă, zis şi crîmpoşie, tămîioasă, etc.
Un pogon de vie produce până la 100 decalitri vin; tescovina de la un pogon dă până la 10 decalitri.
Cea mai mare parte din vinul de la Drăgăşani se transportă la Bucureşti, Craiova, Caracal, etc.
Preţul de mijloc al vinurilor, cînd vînzarea se face pe loc, este astfel: cele mai bune până la 5 lei decalitru, de mijloc 3.50 şi cele ordinare 2-2.50 decalitru.
Vinurile destinate pentru transport, fie pe uscat fie pe apă pot rezista fără a suferi vre-o stricăciune şi fără a pierde din calitatea lor. Ca la 5000 hect. vie sunt supuse la dijma. Învoiala variază de la 10-20 %.

În genere, toată populaţiunea din această regiune, se ocupă cu viea şi cu agricultura. În ce priveşte starea economica a vinicultorilor, ea depinde de producţiunea anilor.
Mijlocia venitului net anual pe hect. este de aproape 300 lei.
Treapta de cultura a vinicultorilor este primitivă.
Producţiunea vinuluo în anii buni e de : 190600 hectol., din care 187000 hectol. vin alb şi 3600 hectol. vin negru.

Drăgăşani, staţie de dr. d. f., jud. Vîlcea, pl. Oltul-Oltetul-d.-j., com. Drăgăşani, pe linia Piatra-Drăgăşani, pusă în circulaţie la 13 Dec. 1886. Se află între staţiile Strejeşti (11.8 kil.) Zăvideni (10.2 kil.) Înălţimea d’asupra nivelului mării de 165m. 14.
Venitul acestei statii pe anul 1896 a fost de 246424 lei, 94 bani.

Surse: Marele Dicţionar Geografic al României volumul III
http://www.muzeuldragasani.ro/dragasani
Text cules şi îngrijit de Dan Bârsan

Print Friendly