Începutul de secol şaispezece aduce cu sine în Muntenia o activitate susţinută a politicii de influenţă otomană. Astfel Mehmet-beg de Nicopol (un Basarab turcit) ajunge să conducă destinele ţării de două ori pentru scurte perioade de timp în anul 1522. După domnia lui Radu cel Mare care domneşte între 8 septembrie 1495 şi 23 aprilie 1508, găsim pe tronul Munteniei o seamă de dominitori cu domnii scurte de doar câţiva ani sau câteva luni cu excepţia lui Neagoe Basarab. În continuare redau lista domnitorilor Munteni a începutului de secol XVI.
Mihnea cel Rău: între 23 aprilie și 9 mai 1508 – între 12 octombrie și 29 octombrie 1509
Mircea al III-lea: a. 29 octombrie 1509 – cca 26 ianuarie 1510
Vlad cel Tânăr: a. 26 ianuarie 1510 – 23 ianuarie 1512
Neagoe Basarab: decembrie 1511/ a. 8 februarie 1512 – 15 septembrie 1521
Teodosie: p. 15 septembrie 1521 – între 7 ianuarie și 22 ianuarie 1522
Vlad al VI-lea Dragomir: p. 27 septembrie 1521 – între 14 octombrie și 25 octombrie 1521
Radu de la Afumați: între 7 ianuarie și 22 ianuarie 1522/ a. 22 ianuarie 1522 – a. 24 aprilie 1522
Stăpânirea lui Mehmed bei de Nicopol: a. 24 aprilie 1522 – p. 22 iunie 1522
Radu de la Afumați: p. 22 iunie 1522 – între 4 august și 15 august 1522
Stăpânirea lui Mehmed bei de Nicopol: între 4 august și 15 august 1522 – p. 16 octombrie 1522
Radu de la Afumați: p. 16 octombrie 1522 – a. 25 aprilie 1523
Vladislav al III-lea: a. 14 aprilie 1523 – a. 19 octombrie 1523
Radu Bădica: a. 19 octombrie 1523 – între 19 ianuarie și 27 ianuarie 1524
Radu de la Afumați: a. 27 ianuarie 1524 – între 9 martie și 20 martie 1524
Vladislav al III-lea: a. 20 martie 1524 – a. 18 septembrie 1524
Radu de la Afumați: a. 18 septembrie 1524 – 2 ianuarie 1529
Vladislav al III-lea: a. 19 aprilie 1525 – p. 18 august 1525
Radu de la Afumaţi Domn al Ţării Româneşti 1522-1529
Acest fapt îl avem confirmat la 1508. Atunci, după moartea lui Radu Vodă cel Mare, boierii munteni erau împărţiţi în două tabere: a Drăculeştilor şi a Dănestilor. Boierii Drăculeşti aduc în scaunul ţării, cu ajutorul turcilor, pe Mihnea, numit apoi cel Rău, în defavoarea fiului lui Ţepelus, Basarab cel Tânăr, sprijinit de unguri. Mihnea caută prietenia cu toţi vecinii, în special cu braşovenii şi făgărăşenii; ca să-şi asigure poziţia atacată din partea Dăneştilor Basarabi. Unii boieri şi români din ţara Făgăraşului au început pe ascuns să treacă munţii la Mihnea ca să-i dea ţara împreună cu ea castelul şi poporul. Între aceşti răsculaţi unul dintre cei mai importanţi susţinători ai cauzei era Bârsan de Ucea alături de alţi boieri de-ai locului. Faptul că aceşti boieri s-au răsculat la 1508 arată că ei se socoteau încă îndreptăţiţi să se amestece în afacerile Munteniei, în urma vechilor legături cu domnii munteni.
Totuşi importanţa acestor boieri ai locului era dată de sprijinul pe care aceştia îl dădeau şi îl primeau din partea locuitorilor ţării. Astfel sunt acordate adesea diplome şi se confirmă privilegiile Bârsanilor păstori care-şi alegeau singuri vornicii ce le plac, alungându-i pe cei care le încălcau legea. Dimitrie Cantemir menţionează faptul că “locuitorii Câmpulungului nu sunt boieri, dar nici supuşi boierilor; că au un obicei al pământului care nu e acel de pretutindeni. Ciobani îndrăzneţi, ajutaţi de asprimea locurilor, ei primesc pe vornicii ce le plac şi gonesc pe ceilalţi; dau, cum am spus, o dare a lor aparte, străveche, pe care nici un domn nu s’a ispitit s’o urce.”. Asemenea locuitorilor Câmpulungului erau şi Bârsanii din ţara Bârsei cât şi cei din ţara Făgăraşului. Aceşti locuitori, majoritatea practicând oierutul, şi-au păstrat independenţa materială până în ziua de astazi. În zona Branului colectivizarea nu a reuşit să se impună nici în cincizeci de ani de comunism. Aşadar, aceşti Bârsani păstori în bună înţelegere cu voievozii şi principii Transilvăneni, Munteniei şi Moldoveni, deloc dezinteresaţi de plata în natură a bunurilor produse de aceştia, sprijineau fie militar fie material oastea domnului. Mocanii transilvăneni practicau transhumanţa determinaţi fiind de insuficienţa păşuni lor şi a nutreţului de care dispuneau, faţă de bogăţia vitelor pe care le posedau: oi, în primul rând, capre, cai, bovine. Acest fenomen nu s-a redus, însă, la aspectele economice şi sociale, ci a avut largi implicaţii demografice, culturale şi chiar politice, de o mare însemnătate pentru menţinerea unităţii poporului român. În toate principatele române, oile bârsanilor străbăteau adesea coamele munţilor şi văile bogate în păşuni nestingherite de nimeni.
Bădica-Voevod
Acest personaj, numit curios, a fost unul dintre pretendenţii care îşi disputară coroana Munteniei după mortea lui Neagoe-Basarab (15 Septembre 1521).(1) Succesorul acestuia, copilul Teodosie, sub tutela Doamnei-văduve Despina, nu fu recunoscut de boeri, care proclamară pe un anume Vlad, ce se numea înainte de suirea sa pe tron Dragomir Călugarul şi era poate fiul lui Vlăduţ (n. 1512). (2)
În aceeaşi vreme, Turcii, comandaţi de un Basarab turcit, Mehemet-Beg, trec Dunărea, cu chip de a sprijini pe moştenitorul legitim. Vlad e omorât şi Turcul domneşte în Muntenia alăturea cu Teodosie şi Domna, ce se aflau în puterea sa. Un conflict se iscă însa între dânşii, aşa încât Despina întâiu, apoi ginerele ei de mai târziu, Radu, proclamat de Domn în împrejurări necunoscute sigur, trecură munţii în Aprilie 1522. Teodosie fu expediat de ruda sa Mehemet la Constantinopole şi muri acolo înainte de 1526. (3) Ajutat de Voevodul Ardélului, Ioan Zapolya, Radu, zis de la Afumaţi, trece pe la Preşmèr în Muntenia, în luna lui Iunie 1522, la sfârşit. Bătut însă, el se întorsese iarăşi în Téra-Bârsei, la 15 August, şi începe îndata a se găti de răsboiu. În Octobre, e restabilit a doua ora de Zapolya, care trece munţii în personă, Joi înainte de S. Coloman (9 Octobre), şi se întorce la 13 Novembre, prin pasul Branului, cu prinşi (prizonieri). Un «Domn» fusese tăiat; un altul era pote înca în închisore la Braşov. (4) Mehemet-Beg, care organizase ţara ca o provincie turcéscă, trecuse înapoi Dunărea. Dar, la 18 Februarie 1523, găsim pe Radu, gonit, aflându-se la Mediaş cu Despina. Întors o clipă a treia ora, el face pace cu Turcii, care îl înlocuesc însa cu un anume Vladislav. La 25 Iunie, fugarul adună pe locuitorii Bârsei, pentru a se sfătui asupra celor de făcut. Însa, cu toată plecarea Turcilor din ţară, Vladislav îşi păstreză scaunul.
Pe când Radu pribegia pe la Sibiu, un alt Vladislav şi Bădica trimet soli în Muntenia (20 Octobre 1523). Acesta din urmă, odată Comis şi unul din răsbunătorii morţii regentului Preda, vărul său primar (5), ocupă un moment o parte din ţară, dă diplome şi confirmă privilegii Bârsanilor, care îl adăpostiseră. O menţiune din socotelile Braşovului vorbesc de un boer trimes de “Bădica, Voevodul Munteniei”. (6) Totuşi Vladislav se menţine, (dând un document încă la 24 Iulie 1524, şi Radu face o nouă expediţiune cu succes. La sfârşitul lui 1524, acesta răpusese pe Vladislav, cu ajutorul Turcilor din Belgrad, şi se duce la Portă pentru a căpéta confirmarea. Turcii chéma la începutul anului viitor, 1525, pe Vladislav, spre a-şi susţiné pretenţiunile; nu ştim dacă acesta a venit de bună voe sau ba; însă Radu de la Afumaţi capètă legal domnia, pe care o ţinu până în 1529. (7)
Cât despre Bădica, el fusese decapitat de Turci în Ianuarie 1524. (8)
Note subsol:
(1) Biserica episcopală a mănăstirii Curţii de Argeş, Bucuresci 1886, P. 42. Cf. Ureche, p. 187; Bogdan, Vechile cronici, p. 201 (Macarie vorbesce de şese pretendenţi, adecă: Vlad, Vladislav, Vladislav din Braşov, Radu, Bădica şi Domnul ucis în 1522). Chipul lui Teodosie se află la Snagov, Odobescu, Scrieri, 1887, II, p. 414.
(2) Aşa ni se pare numai că se pot împăca menţiunea socotelilor din Braşov, care vorbesc de Vlad înca din 1521 (şi în Hurmuzaki, p. 387, 388) şi scrisórea din Engel (şi în Hurmuzaki, loc. cit., p. 376; cf. o alta pe pag. 374), care vorbesce de răscóla lui Dragomir. Aş sacrifica bucuros pe Radu Calugărul al cronicelor muntene, asa de târzii şi de confuze, personajul necunoscut de alte izvóre (v. şi Bogdan, loc. cit.). Socotelile Braşovului ar fi deosebit pe cei doi Radu, pribegi în aceeaşi ţară (“novus” de la p. 455. an. 1523, n’are, de sigur, sens deosebitor). Apoi, unicul Radu din socoteli stă tot-deauna alăturea de Despina, pe a căreia fata, Ruxandra, o luă Radu de la Afumaţi (cf. Tocilescu, Ist. Rom., planşa XV, şi Hurmuzaki, loc. cit., p. 524-5). Pentru descendenţa lui Vlad, v. ibid., VIII, p. 51. Radu era însurat în 1523 cu altă nevastă, care se află la Braşov în Aprilie. Pe Ruxandra o luă de soţie la 21 Ianuarie 1526 (inedit la Bibl. Acad. Rom.), în Sibiiu.
(3) Hurmuzaki, II3, p. 524. – E interesant că Mehemet, nemulţumit cu stăpânirea asupra Munteniei, îndémnă pe Braşoveni să-şi asigure pacea, dând bir Turcilor (inedit in Bibl. Acad. Rom.).
(4) Cf. Hurmuzaki, l. c., p. 413, 421. Domnul omorît să fie Radu Călugărul din Anonim şi Engel? Pentru mórtea Despinei, v. Timon, Imago Novae Hungariae, Viena-Veneţia-Triest 1762, partea II, p. 79. La 17 Novembre 1541, Domna era la Bucuresci (inedit in Bibl. Acad. Rom.).
(5) Const. Capitanul, în Magasin, I, p. 153 Anonimul românesc, ibid., IV, p. 268.
(6) Pentru Badica, v. Hurmuzaki, l. c., p. 455-6. Îl chemă Radu, era fiul unui Radu şi nepot “Călugarului” V. Addenda.
(7) Hurmuzaki, II3, p. 484 şi urm.; VIII, p. 52. – Sanudo (în Hammer, Gesch. des osm. Reiches, ed. din Pesta 1828, III, p. 50, nota b) vorbesce de oprirea la Constantinopole, cu pensiuni, a lui Vlad şi fiului său, în vârstă de 16 ani. Acesta e sau Moisi sai Vlad-Vodă din 1530, ambii fii al lui “Vladislav-Vodă”. Cf. Xenopol, II, p. 489-92.
(8) Hurmuzaki, II3, p. 474. V. în Aricescu, Rev. ist. a Arch. României, I, p. 114, un document ce se află astăzi sub cota Ep. Argeş, pachet 13, No. 2. E o întăriturà facută, la 14 Maiu 1560, mănăstirii Argeş pentru un imobil cumpărat de (…) Cf. pentru tote aceste evenimente, şi Del Chiaro, Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia, Veneţia 1718, p. 114-7 (scris. lui Bocignoli). Mai vedi Engel, Gesch der Walachei, p. 203 şi Şincai, II, p. 230-1.
Pasajul Bădica-Voevod este extras din lucrarea “Pretendenţi domnesci în secolul al XVI-ea de Nicolae Iorga”
Deşi a domnit doar trei luni, Radu Bădica a reuşit să păstreze ordinea în ţară şi, mai ales, a reuşit să nu lase ţara pe mâna turcilor. Acesta deţinuse pe timpul lui Neagoe Basarab, în divanul acestuia, dregătoriile de mare postelnic (5 iunie 1517 – 6 august 1520) şi, apoi, de “mare comis” (5 septembrie 1520 – 30 noiembrie 1521). Radu Bădica a fost înmormântat de fratele său, Radu de la Afumaţi la Mănăstirea Dealu de lângă Târgovişte, ctitoria tatălui lor, Radu cel Mare. Este foarte clar, deci, că Radu Bădica era os domnesc, fiind fiul natural al lui Radu cel Mare şi văr primar cu Neagoe Basarab. Este printre puţinii domni care au ocupat tronul Ţării Româneşti fără să fie numit de Poartă având doar sprijin intern. Domnia lui ţine însă puţin, deoarece turcii simulează confirmarea înscăunarii şi, întinzându-i o capcană, îl “scurtează de cap”.
Surse:
– Pretendenţi domnesci în secolul al XVI-ea de Nicolae Iorga
– Lista domnilor Țării Românești
Articol cules şi îngrijit de Dan Bârsan
Comentarii recente