Viața

S-a născut în anii 1520, în Imperiul Otoman, in regiunea Timoc, în satul Poreč (actual Donji Milanovac), strămutat pe malul Dunării, aproape de Cetatea Severinului din mamă româncă, din familia Basarabilor, și tată român timocean.

În 1601, aflat în solie, este arestat de autoritățile (Dieta) maghiare din Cluj, judecat sub acuzația de trădare, condamnat la moarte și ars pe rug în cetatea Clujului.

Baba Novac a fost cel mai viteaz general al lui Mihai Viteazul. Dintre toți căpitanii străini care au servit în armata lui Mihai Viteazul, figura sârbului Baba Novac se detașează net. Dacă scoțianul John Smith, albanezul Aga Lecca, polonezul Valentin Walawski și secuii Moise Szekely și Albert Kiraly nu erau în fond decât niște mercenari, lefegii interesați doar de banii domnitorului, Baba Novac este singurul căpitan ne-român care a rămas alături de Mihai fără bani, animat doar de prețuirea față de domnitor și de lupta împotriva dușmanilor acestuia.

Haiducii care înspăimântau otomanii

Căderea sub dominație turcească a popoarelor din Balcani alături de transformarea acestei regiuni în villayet-uri a fost urmată de instalarea de către otomani a unui regim de opresiune caracterizat prin biruri aspre, jafuri și toată seria de violențe specifice evului mediu și timpuriu. Lipsite de posibilitățile organizării unor armate regulate și dotate performant popoarele din sudul Dunării au apelat la haiducie drept singura formă de luptă care le era la îndemână. Astfel, haiducia în Balcani a apărut sub forma unui fenomen social generalizat în Serbia, Bulgaria, Macedonia și nordul Greciei, pentru a înflori mai târziu și în țările române. Spontană la început, mișcarea haiducească din Balcani avea să crească în intensitate de-a lungul secolului 16, pentru a se constitui într-o adevărată rezistență armată redutabilă, cu caracter popular. Haiducia a fost cea mai activă și eficace formă de luptă, care a reușit să mențină în conștiința maselor populare cutuma răzbunării, cea care a devenit în Balcani o adevărată tradiție, precum și speranța în libertate alături de redobândirea independenței propriilor state.

Aliat important pentru Mihai

Detașamentele de haiduci nu erau simple gloate și cuprindeau în rândurile lor o serie de războinici experimentați, duri, mânați în luptă de o ură fără margini împotriva cotropitorilor turci. Inspirați de victoriile în serie ale lui Mihai Viteazul, grupările haiducilor cunosc un reviriment fără precedent. Organizați în cete mici de 15-30 călăreți, ei atacau și se ascundeau mai ușor. Fiecare ceată avea propriul steag și era condusă de cel mai experimentat războinic. Câteodată cetele se uneau în detașamente mari și atacau chiar orașe și cetăți, cum au făcut deseori în timpul domniei lui Mihai. Există unele documente în acest sens care certifică faptul că numeroase solii ale balcanicilor sosite la Curtea Domnească de la Târgoviște arătau domnitorului român că daca el ar trece Dunărea, „sârbii, bulgarii și albanezii, care sânt de aceeași religie cu dânsul, s-ar uni bucuroși cu el”. Astfel a fost firesc ca Mihai Viteazul în politica sa externă să acorde o atenție deosebită problemelor din sud-estul Europei și pe de altă parte ca popoarele balcanice strivite de sistemul pașalâcurilor să vadă în victoriile de răsunet ale voievodului valah o excelentă ocazie de a da la rîndul lor lovituri aprige Imperiului Otoman.

Ura turcii și apăra creștinătatea

Haiducul care s-a remarcat într-un mod deosebit a fost sârbul Baba Novac. Despre acest erou legendar sânt destul de puține însemnări, mai ales cele privitoare la începutul activității sale. Potrivit documentelor cronicarului Szamoskozy (,,Cronicarul Samoszkozy și însemnările lui privitoare la români (1566-1608), Ioachim Crăciun, Cluj, 1928), Baba Novac s-a născut în satul Poreci, situat pe o insulă a Dunării, în imediata apropierea a cetății Semedria din Serbia, în jurul anului 1520. Unele surse îi dau o descendență valahă, mama sa fiind creditată ca o descendentă a Basarabilor, iar tatăl său fiind sârb. În satul Poreci Novac cunoaște de mic copil umilințele, cruzimea și nedreptatea unor stăpânitori străini. Se pare că a învățat puțină carte în chiliile mănăstirilor din apropiere, deoarece știa să citească și să scrie în slavonă. Tânărul Novac devine astfel și un luptător spiritual, un adevărat apărător al dreptei credințe ortodoxe în fața turcilor. Faptul că a avut o motivație religioasă rezultă și din faptul că l-a avut alături de-alungul întregii sale vieți, pe preotul Sasca, cu care de altfel a împărțit tragicul său destin.

Bătrân dar „verde”

Baba Novac s-a inițiat în arta mânuirii armelor de mic copil, în anturajul unui războinic sârb, căpetenie a unui grup de răzvrătiți locali. Pe lângă abilitatea sa în luptă, izvoarele vremii notează că Baba Novac era un munte de om, de o statură impozantă, care se folosea de forța sa fizică neobișnuită pentru a băga spaima în dușmani pe câmpul de luptă. Forța sa herculeană, alături de vitalitatea sa neobișnuită explica faptul că la vârsta de 80 de ani încă se afla în șeaua calului și participa activ în luptă înarmat cu sabie și secure. Mintea sa era întotdeauna limpede, în ciuda anilor înaintați, Baba Novac fiind căpitan al unui grup ce însuma 5000-8000 haiduci. În armata voievodului Mihai, avea rangul de general alături de frații Preda și Stroe Buzescu, banul Mihalcea, banul Manta și banul Udrea.

Călit pe muntele României din Bosnia

Din cauza sărăciei și a dărilor pe care nu le putea plăti, precum și datorită faptului că a muncit din greu timp de 3 ani la ridicarea cetății Semendria fără a fi plătit, Novac se gândește să plece în pribăgie. Cronicile spun că sârbul era un bărbat care nu „scotea căciula în fața nimănui”. Se spune că autoritățile turcești au trimis un grup de 10 ieniceri care l-au prins și l-au bătut crunt până când Novac, într-un acces de disperare, s-a ridicat și s-a repezit asupra torționarilor săi pe care i-a învins fără drept de apel. Pe căpetenia grupului a ucis-o izbind-o repetat de pământ până când i-a sfărâmat oasele. După o asemenea faptă tânărul Novac se refugiază pe Valea Timocului unde organizează o bandă de haiduci alcătuită din românii timoceni, sârbi și bulgari. Aflat la conducerea acestei cete de luptători dornici de răzbunare, Baba Novac zdrobește pe turci la Cladova, cetatea timoceană Florentin și la Vidin. O mare parte a activității sale o desfășoară în vilayet-ul Bosnia, pe muntele verde al României (U zelenoj gori Romaniji). B. P. Hașdeu susține că „pe blestematul munte România, Baba Novac a petrecut vreo 40 sau 50 de ani, către care adaugându-se alți vreo 20 sau 30 din viața sa de la Poreci, rezultă că Baba Novac era octogenar, când victoriile lui Mihai Viteazul, au deșteptat speranța în sufletul său, chemându-l din codrii Bosniei spre un alt câmp de luptă, într-o altă Românie”.

Începutul unei frumoase prietenii

În aceeași perioadă în care s-a remarcat Baba Novac în Balcani își desfășura activitatea un alt căpitan de haiduci. Originar din Dalmația, răguzan după neam, haiducul Deli Marcu conducea la rându-i un grup de 1.500 de luptători. Între cei doi eroi se va lega o strânsă prietenie și vor lupta împreună pe multe câmpuri de bătălie sub comanda lui Mihai Viteazul. Vestea că domnitorul Valahiei, Mihai, a întors armele contra Semilunii, a ajuns imediat la urechile celor doi războinici. Prima întâlnire dintre cei trei are loc undeva în zona Vârșețului unde Mihai Viteazul însoțit de căpitanii Ghețea, Răcea, Vasile Mîrza, Simion și Pătru din Copăceni, este întâmpinat cu bucurie de căpeteniile sârbești banul Sava, căpitanul Dochian, cneazul Dușan și haiducul Baba Novac. Mihai cunoscuse dârzenia răsculaților sârbi. După echipamentul de luptă, calitatea armelor și experiența de luptă, domnul român își dăduse seama că sârbii sânt soldați excelenți. „Ne sânt frați și pot apară țara din coastă, pot scufunda corăbiile turcești care vin pe Dunăre, pot hărțui drumurile Balcanilor”, explica Mihai Viteazul căpitanului Vasile Mârza.

Victorii de unul singur

La sfârșitul adunării voievodul Mihai a primit jurământul de credință din partea tuturor conducătorilor răscoalei antiotomane a sârbilor. Jurământul este întărit de episcopul Teoharie al Vârșețului. Baba Novac a fost puternic impresionat de personalitatea lui Mihai Viteazul. Bătrânul sârb l-a iubit și prețuit toată viața pe ilustrul conducător român. La un moment dat, garda personală a Viteazului era alcătuită din haiducii sârbi ai lui Novac. Conform izvoarelor, sigurul regret al lui Baba Novac era legat de vârsta sa, haiducul octogenar mărturisind de nenumărate ori că și-ar fi dorit să-l fi întâlnit pe Mihai când era mai tânăr. În toate marile bătălii ale Viteazului, brațul lui Baba Novac era în toiul luptei. Niciodată nu s-a lăsat impresionat de superioritatea numerică a dușmanului. Atacă cetatea Plevnei alături de doar 1200 haiduci. Cu această ocazie reușește să ia mulți prizonieri, printre care soția și cei doi copii al bogatului pașă Mohamed Mihailoglu. „Ținută cu omenie și nesiluită de haiduci”, cum spune cronicarul Balthasar Walther, turcoaica și copii săi sânt răscumpărați de otomani contra sumei de 500.000 galbeni. În primăvara anului 1595, în fruntea a doar 600-700 haiduci, Baba Novac trece Dunărea și mărșăluiește până în Munții Sarplanina, unde așteaptă oastea condusă de Hasan Pașa, care traversa munții pentru a face joncțiunea cu armata sultanului lângă Sofia. Într-o ambuscadă, Baba Novac atacă și distruge întreaga armată turcească luându-i acesteia toți caii, cămilele, tunurile și o mare sumă de bani. În plus, majoritatea turcilor sânt uciși în munți.

Generalul care a decis victoria de la Șelimbăr

Și episodul victoriei de la Șelimbăr se leagă de Baba Novac. Haiducul sârb nu mai suporta tratativele episcopului Malaspina, sol al lui Andrei Bathory și atacă prin surprindere. A fost momentul hotărâtor al bătăliei. Aflat în linia întâi, s-a bătut și a învins toți căpitanii de oaste ai armatei ungurilor. Stefan Lazăr, Peter Huszar, Ştefan Csaki, Moise Szekely și Gașpar Kornis sânt umiliți de bătrânul de peste 80 de ani. Armurile învinșilor sânt depuse personal de Novac la picioarele lui Mihai Viteazul. În anul 1600, trimis de Mihai în Banat, Baba iese victorios într-o serie de lupte. Ajuns în Moldova, în urmărirea lui Ieremia Movilă, ocupă această provincie românească și cucerește Iașul. Luptă neobosit până în Hotin și Camenița. La Năieni, lângă Ploiești, se luptă cu polonezii. Luptele de la Sărata și Bucov îl au din nou în prim plan.

Răzbunarea lui Csaki

În timp ce Mihai Viteazul se afla la Viena, alungat de la domnia celor trei țări românești, în ianuarie 1601, nobilii unguri din Transilvania pregătesc o răscoală. Astfel, conducătorul nemeșilor maghiari, căpitanul Ştefan Csaki, dușman personal al lui Baba Novac încă de la Șelimbăr, trimite un corp de oaste să atace prin surprindere tabăra haiducului de la Lipov, în Banat. În această mișcare, Csaki urmărește să se răzbune personal pe bătrânul sârb pentru înfrângerea de la Șelimbăr în timp ce nobilimea ungurească urmărește să-l lipsească pe Mihai de cel mai capabil general al său. Baba Novac este prins și în urma unui simulacru de proces, împreună cu preotul Sasca, sânt învinuiți de colaborare cu turcii și condamnați la moarte. Sadismul nobililor unguri iese încă odată la iveală pe data de 5 februarie 1601, când Baba Novac și prietenul său de o viață, preotul Sasca, sânt aduși în piața din mijlocul cetății Clujului, actuala Piață a Unirii din Cluj Napoca. Călăii primesc ordinul de a face supliciul bătrânului haiduc cât mai îndelungat și dureros, pentru ca nemeșii să se poată delecta mai mult timp cu chinurile luptătorului pe care l-au urât cu o demență neomenească.

Schingiuit și tras în țeapă

Cronicile spun că la ora 10 dimineața, Baba Novac este adus în lanțuri pe platforma de execuție. Călăii au început cumplita execuție prin jupuirea de piele a celor doi eroi. Baba Novac este legat apoi de două grinzi și spânzurat deasupra unui rug, călăii aruncând din când în când cu apă peste el pentru a-i prelungi chinurile. Baba Novac nu scoate niciun țipăt sau vaiet de durere. Impresionat de cruzimea torturii cât și de bravura cu care înfrunta chinurile cumplite bătrânul trecut de 80 de ani, cronicarul italian Ciro Spontoni consemnează că supliciul și moartea lui Baba Novac au durat o ora și jumătate. Sadismul nobililor maghiari nu se oprește aici. Csaki ordonă tragerea în țeapă a trupurilor lipsite de viață ale celor doi după care, aceiași nobili se pun pe un ospăț urmat de o beție. A doua zi compun o poezie intitulată „Când a răbdat Baba de frig în gerul iernii”, în care comentează batjocoritor modul în care corbii au mâncat din cadavrul lui Novac.

Pomenit de Mihai dar și de turci

Cronica administrativă a orașului Cluj, consemnează la rându-i că „am dat țiganilor pentru că au schingiuit, au torturat, au fript și au tras în țeapă pe Baba Novac și pe preot, celor doi călăi, 3 florini. Am plătit lui Luca Aksi pentru că a cioplit țeapa pentru Baba Novac, 20 de florini”. După victoria de la Gurăslău, Mihai Viteazul este din nou stăpân pe Transilvania și Ţara Românească și poposește la Cluj la începutul lunii august 1601. Ungurii din Cluj se supun pe loc armatei lui Mihai, o parte din nobilii vinovați de moartea lui Novac reușind să fugă la timp, iar ceilalți devin lingușitori și se înghesuie să jure credință noului stăpân al Transilvaniei. Mihai oficiază o comemorare solemnă, urmată de o pomană în amintirea eroului sârb. Pe Bastionul Croitorilor din Cluj, Mihai Viteazul arborează toate steagurile câștigate în luptă de Baba Novac. Vestea morții sale îngrozitoare i-a impresionat până și pe turci, sultanul Mehmet al III-lea apreciind într-o notă personală că sfârșitul unui astfel de războinic trebuia să fie pe câmpul de luptă, nu schingiuit de alți ghiauri lași.

Surse:
https://www.secretulcunoasterii.ro/baba-novac-cel-mai-viteaz-general-al-lui-mihai-viteazul-destin-fabulos-sfirsit-tragic-si-nedrept/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Baba_Novac

Print Friendly