Artie Barsamian, viaţa şi etimologia

Ceea ce m-a atras la această personalitate a muzicii, de acum legendară, este etnia şi numele acesteia. Originea armeană, regiune vecină cu noi la Marea Neagră, aduce cu sine şi o asemănare fonetică a numelui, pur armean Barsamian, cu numele dacic-românesc Bârsan. Încercând să aflu mai multe detalii despre originea acestei familii, stabilite în America, mergând pe urmele originii şi etimologiei numelui Barsamian, descopăr o întreagă istorie antică extrem de interesantă şi înrudită cu a noastră. Această istorie, transcende graniţele formale impuse unor teritorii marcate, trasate şi retrasate de nenumărate ori de marile puteri dealungul timpului, purtând cu ea o parte din trecutul nostru comun.

Despre Artie Barsamian

Anthony Barsamian, poreclit Artie – “Regele Swingului Armean”, a trăit între 23 August, 1928 şi 22 February, 2012. Se spune despre clarinetistul și saxofonistul Artie Barsamian că în toată viaţa lui nu ar fi întâlnit niciodată un spectacol de muzică, care să nu-i facă plăcere, deoarece adora muzica. Poreclit după cum spuneam “Rege al Swingului Armean”, pe parcursul carierei sale muzicale el a primit invitații de a interpreta cântece la diverse festivaluri de muzică, în croaziere, sau chiar la banchete şi nunți.

În primii ani ai carierei sale muzicale, care a început de la frageda vârstă de 9 ani, și a parcurs mai mult de șapte decenii, el a cântat practic premanent. A fost atât de pasionat de muzică încât în luna mai, la vârsta de 82 de ani, a zburat de la casa lui din Florida la Boston, unde a închiriat o camionetă și a condus câteva ore cu colegii ca să cânte la o nuntă lângă Casa Albă. (Longevitatea activităţii sale muzicale este probabil comparabilă cu cea a lui Gică Petrescu.)

“Artie a fost un clarinetist și un saxofonist de excepţie”, o spune Steve Piermarini din Acton, care a cântat pentru prima dată cu domnul Barsamian în 1980 la Moseley’s pe Charles în Dedham. “A fost un muzician natural, înăscut care avea simţul inerent al melodiei”, a spus Piermarini. “Chiar și în improvizația sa de jazz, s-ar putea auzi un angajament clar față de frazele melodice, dar cel mai mare atribut, pentru mine, era sunetul lui. Avea un ton fluid pe clarinet și saxon pe care nu l-am auzit niciodată la altcineva.

Domnul Barsamian, a carui cariera la purtat pe la unele dintre cele mai proaste localuri din Boston dar şi pe la cele mai luxoase din Las Vegas, a murit de leucemie mielogenă acută pe 22 februarie în Centrul Medical Regional din Orlando, Florida. Avea 83 de ani și locuia în Lexington de mai mulți ani.

“Relația mea cu Artie se întoarce la vremea când aveam 15 ani”, a spus Bob Raphalian din Norwood, un prieten apropiat și un alt muzician care interpretează la oud, vioară și viola. Oudul este un instrument cu coarde în formă de pară, cu 11 sau 13 corzi, folosit în mod obișnuit în persia, greacia, turcia, vechea zonă bizantină, azeră, arabă, armeană, etc..

“Cred că ceea ce la definit pe Artie atât de bine a fost sunetul său unic”, a spus Raphalian. “Dacă interpreta muzică armeană sau muzică americană, puteai participa la orice dans sau nuntă și recunoașteai imediat că a fost Artie.

Născut Antranig Mihran Barsamian în sudul Bostonului, a început să studieze clarinetul la vârsta de 9 ani în timp ce merge la școala Oliver Hazard Perry. Inspirat de intențiile muzicale ale tatălui său, Mihran care era violonist, Artie Barsamian a început, de asemenea, să cânte la saxofon și flaut și a stăpânit toate cele trei instrumente.

Câțiva ani după ce domnul Barsamian a început să cânte la diverse instrumente muzicale, membrii facultății din South Boston High School i-au cerut să participe la spectacolul lor. A fost o lovitură, un sucess total. În tot acest timp, el a cântat și pentru “USO Dances”. După absolvirea în 1946, domnul Barsamian a continuat să studieze muzica, onorându-şi angajamentele muzicale de la Boston nopțile și în weekend.

“El a studiat cu Tony Viola și Boots Mussulli, doi dintre cei mai mari saxofonişti din lume”, a reamintit Piermarini.

Marele lui turneu a venit în 1948, când trompetistul Leon Merian, profesor şi interpret de jazz, la angajat să călătorească prin Midwest, cântând la concerte și nunți.

Domnul Barsamian sa întors acasă în 1949 și s-a alăturat tatălui său pentru a organiza orchestra “Artie Barsamian”. Prima lui înregistrare, “Haigagan March”, a fost bine primită de recenzori. Mai târziu în acel an, în timp ce cânta la o petrecere de Halloween la o biserică din Watertown, domnul Barsamian a fost chemat acasă pentru a afla că tatăl său murise brusc. Deși îndurerat, a promis să-i îndeplinească dorința tatălui său de a menține muzica armeană în viață în America. Dl. Barsamian a format o orchestră de șase piese, care a devenit cunoscută pentru muzica armeană și a înregistrat 14 albume.

De-a lungul anilor, domnul Barsamian a trecut prin numeroase provocări în domeniul sănătății, inclusiv cancer, diabet, glaucom și două intervenții chirurgicale pe inimă deschisă. La un an de la prima sa intervenţie chirurgicală în 1978, şi-a realizat visul vieţii sale formând o trupă mare prin recrutarea de studenţi de la Berklee College of Music, ne mărturisşte fiica sa, Laura din Napoli, Florida. “Nimic nu la oprit pe tata”, a spus ea. “În ciuda tuturor problemelor sale de sănătate, nu a încetat niciodată să iubească viața”.

“De-a lungul anilor, am interpretat la multe ocazii interesante cu Artie, inclusiv la nunți mici, foarte elegante, la dansuri și diverse alte recepţii la nivel local și peste tot în SUA”, a spus Raphalian.

Dl. Barsamian și soția sa de 58 de ani, fostă Cynthia Hamparian, au și un fiu, Arthur. Pe lângă soție și ceo doi copii, domnul Barsamian mai are două surori, Virginia Tashjian din Worcester și Varney Haroutunian din Orlando; doi frați, Mike din Westwood și Edward din Napoli, Florida; și doi nepoți.

Domnul Barsamian era aproape de copiii și nepoții săi și şi-a numit fiica după una dintre melodiile lui preferate. Pentru a o onora, a compilat un DVD intitulat “Moștenirea lui Artie Barsamian”.

“Mi-am adorat tatăl, și el m-a adorat”, a spus Laura. “Am avut o relație foarte specială. O să-mi lipsească atât de mult, mai ales zâmbetul și dragostea lui blândă. Întotdeauna spunea: “Dragostea mea,” când închidea telefonul.

Fiul lui sa gândit la domnul Barsamian ca fiind cel mai bun prieten al său și la fratele pe care nu la avut niciodată și a spus că va fi cel mai lipsit de confortul și de compania pe care tatăl său le-a oferit mamei sale. Arthur a spus că este, de asemenea, recunoscător pentru vremea când împreună cu tatăl său au petrecut împreună călătorind. Împreună au pornit o afacere, instalând la hoteluri și în casele de îngrijire medicală covoare şi carpete. Afacerea lor se numea, Barsamian Floor Covering, formată în 1986.

“În primele zile, el a ieșit pe teren și a ajutat la instalarea covorului cu mine și ceilalți băieți”, a spus fiul său. “El ar fi stat acolo cu centura de scule, pe genunchi, la fel ca restul. În cele din urmă, am vrut să nu mai lucreze așa de intens, așa că pe la mijlocul anilor ’90 l-am convins să rămână înăuntru și să se ocupe de documente. El a renunțat cu reticență la pardoseli, dar nu şi la muzică.”

La muzica a ținut atât de tare domnul Barsamian că și-a păstrat mereu clarinetul și saxofonul lângă el pe canapea și avea rezervate concerte până în decembrie. Încă mai studia săptămâna în care a murit, au spus copiii săi.

Totuși, la fel de mult cât a iubit el muzica, şi-a iubit familia. “Dacă ar trebuii să-l descriu pe tatăl meu în trei cuvinte, nu ar avea nimic de a face cu muzica”, a spus fiul său, “aceste cuvinte ar fi: soțul, tatăl și bunicul”. Tatăl meu a fost la spital când s-au născut copiii mei și i-a invăţat pe Anastasia și Michael cum să cânte la clarinet. Nimic nu era mai important pentru el ca familia. Într-un discurs scris la școală, Anastasia l-a descris pe bunicul ei ca pe un unicat. “Bunicul meu îmi da mereu un sfat bun, indiferent dacă implică muzică sau viața mea socială”, a scris asta acum patru ani ca elev în clasa a cincea. “Este un bunic fantastic, dar a făcut și alte lucruri pentru alți oameni. Nu este doar o persoană grozavă pentru rudele sale, el a atins multe vieți.”

Persoane notabile purtând numele Barsamian

Antony Barsamian, președintele Adunării Armenilor din America.
David Barsamian, om de radio și scriitor american.
Gregory Barsamian, artist născut în 1953 la Chicago, Illinois (SUA). Deţine o diplomă în arte de la universitatea din Wisconsin.
Méroujan Barsamian, născut în 1883 în Akn (Turcia), a murit în 1994 în Franța. Este romancier şi poet, fondator al “Cahiers de France”, a sosit în Franța în 1922.
Khajag Barsamian, Arhiepiscop, mitropolit al episcopiei Bisericii Armene și președintele fondului pentru întrajutorare armean din America.

Etimologia şi mitologia numelui Barsamian

Barsamian (Barsamyan), (Armeneană: Պարսամյան (Բարսամյան)) este un nume de familie tipic armean. Numele de familie provine, conform lui Hrachya Acharyan, lingvist armean, lexicograf, etimologist, filologist, poliglot şi profesor academician al Academiei Armene de Ştiinţe, de la supranumele asirian Barsauma, dat celui care posteşte. Sfântul Barsauma de exemplu, cunoscut drept călugărul Barsauma, devenit ulterior episcop de Nisibis este supranumit “fiu al postului”.

În istoria relativ recentă, Siria și zonele învecinate au servit adesea drept refugiu pentru armenii care au fugit de războaie și persecuții, cum ar fi de pildă genocidul armean din perioada primului război mondial (1914–1923 cu 1.5 milioane presupuse victime). Sirienii au o tradiție monahală puternică, iar câteva mănăstiri au supravieţui până astăzi în provincia Mardin din Turcia dar și în alte părți ale Orientului Mijlociu. Datorită migraţiei masive provocate de războiul din zonă, la ora actuală există trei mănăstiri ortodoxe armene în diaspora, situate fie în Olanda, Germania şi în Elveția.

Patriarhii sirieni au avut reşedinţa în Antiohia până în anul 1034. De atunci au locuit în mănăstirea “Mar Barsauma” (1034-1293), mănăstirea Der ez-Za’faran (1293-1924), Homs, Siria (1924-1959) și în cele din urmă la Damasc (din 1959). Mănăstirea “Mar Barsauma” este una dintre cele mai vechi şi renumite mănăstiri, tip fortăreață, din întreg Orientul. În zilele noastre aici regăsim un sit arheologic de o importanță considerabilă pentru istoria universală.

Tot în această regiune, situat cam la 20 de kilometri pe drumul ce duce către situl “Mar Barsauma”, pe munte se regăseşte un templu păgân construit din stânci albe numite Tabashin, tradus prin “Construcția Demonilor”, datorită construcției sale admirabile și a dimensiunii uriaşe ale blocurilor de piatră albe utilizate pentru această construcție. Construcţia aminteşte parcă de povestea uriaşilor din antichitate menţionaţi şi în Biblie.

Un alt lucru demn de menţionat este faptul că mănăstirea “Mar Barsauma” este situată la o aproximativ o zi distanță, de situl arheologic de la “Nemroud Dag”. Muntele Nemrut Dagi, este cunoscut nouă drept “Muntele Dacilor” din Anatolia. De aici se presupune că ar fi plecat regii magi, urmărind steaua, care-i va conduce pe aceştia până la Bethleem, locul naştereii lui Iisus, pentru a I se închina.

O altă variantă de nume armean este Barsamin sau Barshamin. Acesta a fost considerat în antichitate, zeu al vremii sau al cerului printre armenii precreștini. El, este probabil derivat sau înrudit semantic cu zeul semit Baal Shamin. Recent, statul islamic, ISIS, a detonat templul istoric Baal-shamin de la Palmyra. De asemenea, Barshamin sau Barshimnia mai este întâlnit ca unul dintre idolii aduşi de regele Armean Tigranes din Mesopotamia amplasat şi venerat în oraşul Thordan din Daranaghi. Idolul este alb strălucitor şi realizat din fildeș și cristal, prelucrat cu argint.

Numele Barshamin este posibil să fie derivat din fenicianul Ba-al-shamin, care în forma aramaică, înseamnă fie “Stăpân al raiurilor” fie “Domnul cerurilor”, asemenea lui Bel, idol al Babilonienilor.

Un pasaj interesant din istoria antică a Armeniei ne relevă un alt etinom “Bar” corespunzător lui Barsham, chiar de dinaintea episodului regelui Tigranes. Din această istoria extragem următorul pasaj care se petrece cândva în jurul anului 1800, î.Hr.:
“… După ce a fortificat granița de vest a Armeniei, Aram și-a condus armata la sud, lângă Asiria. Acolo a întâlnit un bărbat pe nume Barsham, născut din neam de giganți, care-i devastat țara cu o armată de 40.000 de soldaţi pedeştri și cu o cavalerie de 5.000. A urmat apoi o luptă mare care sa abătut până departe în ţinuturile asiriene, Aram alungând şi urmărind armata lui Barsham. Astfel armata lui Aram a ucis cea mai mare parte a armatei inamicului lor, inclusiv pe Barsham însuși. După ce asirienii au fost supuşi, aceştia au plătit mult timp taxe ca supuşi ai lui Aram. Cu toate acestea, locuitorii ţinuturilor asiriene, datorită vitejiei şi curajului de care a dat dovadă în luptă Barsham, l-au făcut pe acesta zeu al lor și s-au închinat lui. Aram a dat partea sudică a Armeniei, care se învecinează cu Assiri, familiei Cadmo, în administrare ca șef al regiunii, iar partea estică, a dat-o familiei Sisakian. Astfel Aram, a adăugat armatei sale 40.000 de soldați și 2.000 de cavaleri, venind în Occident, în Cappadocia, a cucerit Kayseri (Cezarea) și și-a stabilit stăpânirea asupra regiunilor de la est și sud. De atunci nu sa mai temut de nimeni. Aram a rămas în vest pentru o lungă perioadă de timp…”

Pe lângă multe alte asemănări heraldice, lingvistice şi mitologice, să fie oare întâmplător faptul că armenii au aceleaşi culori tricolore ca şi noi românii?

Referinţe:
The Heritage of Armenian Literature: From the oral tradition to the Golden Age
de Agop Jack Hacikyan

Moştenirea lui Artie Barsamian

partea 1

articol îngrijit de Dan Bârsan