1911 – Andrei Bârseanu a condus impresionantele manifestări culturale şi artistice prilejuite de adunarea generală de la Blaj (28-30 august 1911 ), care a omagiat semicentenarul Asociatiunii, fiind onorată de prezenţa a numeroase personalităţi culturale: mitropoliţii Ioan Meţianu şi Victor Mihalyi de Apşa, George Coşbuc, I.L. Caragiale, Nicolae Iorga (căruia autorităţile nu i-au dat voie să vorbească!), Iacob Mureşianu, Aurel Vlaicu, Octavian Goga, Partenie Cosma, Iosif Blaga, Ioan Lupaş, C. Diaconovich, Sextil Puşcariu, Ioan Micu Moldovan, Iuliu Maniu, Iosif Popovici, Simion Mehedinţi, Tiberiu Brediceanu, Gheorghe Pop de Săseşti, Gh. Dima, Jan Urban Jarnik, Vasile Goldiş etc. şi de delegaţii din 50 de despărţăminte cărora li s-au prezentat concerte conduse de Iacob Mureşianu şi o reprezentaţie teatrală a Teatrului Naţional din Bucureşti, cu participarea actorilor Aristizza Romanescu, Petre Liciu şi Zaharia Bârsan.
Prima şedinţă a acestei „grandioase manifestări a solidarităţii naţiunii române în străduinţele sale culturale” – cum o aprecia Iuliu Maniu – s-a desfăşurat în Catedrala Sfintei Treimi, când Andrei Bârseanu a rostit cuvântul de deschidere, urmat de cei doi mitropoliţi, de Blaj şi de Sibiu, de Iuliu Maniu, directorul despărţământului Blaj, de Ioan Micu Moldovan, care a adus salutul blăjenilor, şi de Vasile Goldiş, din partea Societății pentru fond de teatru român.
Din amvonul catedralei – aprecia corespondentul Telegrafului Român – Andrei Bârseanu „a vorbit frumos şi cu putere de convingere, întocmai cum odinioară, tot de la acel loc a vorbit şi marele Bărnuţiu. […] Cum stătea în picioare pe amvon, cu faţa spre altar şi Arhierei, razele de soare, cari străbăteau prin ferestrele catedralei, luminau frumos fruntea şi de altcum luminată a acestui înţelept bărbat al neamului nostru … “
La Blaj, Ştefan Cicio Pop, în numele unei comisii formate din Nicolae Iorga, Aurel Vlaicu, Iuliu Maniu, Vasile Goldiş şi Valeriu Branişte, l-a propus pe Andrei Bârseanu pentru funcţia de preşedinte, afirmând: „comisiunea nu a găsit decât un singur om vrednic, care şi până acum a fost alesul neamului, pe domnul Andreiu Bârseanu … , cel mai demn de a ocupa scaunul prezidenţial al lui Şaguna şi al celorlalţi mari şi iluştri prezidenţi ai Asociaţiunii. Pentru funcţia de vicepreşedinte a fost propus şi ales dr. Vasile Suciu, viitorul mitropolit de Blaj.
În calitate de preşedinte, Andrei Bârseanu va reprezenta, în deceniul următor, Asociaţiunea şi apoi Consiliul Naţional Român şi asociaţiile profesorilor din Sibiu, la numeroase manifestări publice – culturale, artistice, social-politice -, ale Academiei Române, ale Asociaţiunii, ale bisericii, armatei, profesorilor, avocaţilor, femeilor, funcţionarilor şi ale altor societăţi culturale româneşti.
Imnul Astrei compus de Iacob Mureşianu, pe versurile lui Andrei Bârseanu, lansat la Blaj, 1911
Pe cerul nostru înnorat
Stea mândră s’a ivit
Și, iată s’a înviorat
Apus şi răsărit.
L’a ei lucire, frați Români,
Din somn vă deşteptaţi;
Voi inimile vă ‘ncălziţi
Şi mintea lurminaţi
Deschideți largi ferești şi uşi,
Să intre raza ei;
Primiţi cu drag cerescul sol
Și’n colțuri de bordei!
Ajungă veacuri de dureri,
De când voi suferiţi
Și’n întunerec cufundaţi
Trişti soarta v’o jeliţi!
De mândra stea călăuziţi
Drum nou voi apucaţi
Și ‘n gând şi ‘n doruri strâns uniţi
Ursita v’o schimbaţi!
Menire ‘naltă v’a urzit
În lume Domnul sfânt;
Datori sunteţi să vă ‘mpliniţi
Menirea pe pământ!
Iar tu ce’n ceasul de dureri
Solie ne-ai trimis
Și-al tău izvor de mângâieri
Din nou ni l-ai deschis,
Cu dreapta-ţi să ne ocroteşti,
Puternic Dumnezeu;
A noastră stea pe bolţi cereşti
Luciască ‘n veci mereu!
Concert omagial susținut de Ansamblul Coral ”Voci Transilvane” al Casei de Cultură a municipiului Cluj – Napoca, organizat cu ocazia desfășurării celei de a 112-a Adunări Generale Astra.
Carei – Satu Mare 13-15 octombrie 2017
Comentarii recente