Ai să-ți aduci aminte…

Se va ‘ntâmpla, ca mâine, să fie zi cu nor…
Și-ai să-ți aduci aminte frumoaso și de mine,
Ai să-ți aduci aminte de-atâtea nopți senine…
Și singură… departe… să plângi de dorul lor!

Ai să-ți aduci aminte visând… adeseori
De cum ne-am dat noi mâna să mergem tot pe-o cale…
De cum sfidam alături pustiul de din vale,
De cum săraci pornit’am spre culmile cu flori…

Și ‘n viața ta bogată pe veci o să rămâie
Melancolia roabei închisă ‘ntr’un iatac…
Și ai să-ți aduci aminte de-un călător sărac,
Ce te ‘nvelea ‘n lumină din cap până ‘n călcâie

Și n’ai să uiți nici ochii și n’ai să uiți nici gura
Ce n’a avut putere să’ți zică: bun rămas…
Și nici cum triști alături rămas’am fără glas
La despărțirea noastră ce n’a știut ce-i ura…

Și’n nopțile de toamnă… miresme de morminte
Te-or înveli… culcată… ușoare și pustii…
Și până ‘n miez de noapte… și până ‘n zori de zi
De mine tot… iubito… ai să-ți aduci aminte!…

Poezii de Zaharia Bârsan
București editura Cartea Românească

Print Friendly