Ai fi crezut?
Ai fi crezut s-ajungem pustiul unui ceas
Să ne trezim că-n suflet nimic n-a mai rămas
Din vremurile cu soare? Ai fi crezut ca mâine
Să-nmormântăm credinţa altor săptămâni?…
Nedomirită, capul ţi-l laşi uşor pe piept
Şi nu găseşti cuvântul… nici eu nu-l mai aştept!
Ai fi crezut s-ajungem ca fluturi duşi de vânt
Pustii, orfani de vise, de toate pe pământ,
Şi să vedem cu ochii cum soarele iubit
De-abia de răsărise se-ngroapă-n asfinţit?
Înfiorată-n palme tu faţa ţi-o ascunzi…
O, las’ să-ntreb într-una… dar nu vreau să-mi răspunzi!
Ai fi crezut vreodată ca stelele de sus
Să plângă-ngândurate iubirea ce s-a dus?
Să nu mai simţi nici dorul la ele să te-nchini
Şi-n lumea cea de-acuma să fim ca doi streini?…
Tu plângi?…Potop de lacrimi azi nu-şi mai are rost;
Nu va putea să-nvie o clipă din cea fost!
de Zaharia Bârsan
Comentarii recente