Operaţiunile militare desfăşurate pe teritoriul judeţului Hunedoara în toamna anului 1916 şi impactul asupra populaţiei din Ţara Haţegului şi Valea Jiului

dr. Ioachim Lazăr

dr. Ioachim Lazar

Cu toate încercările diplomatice şi ale oamenilor politici maghiari de a atrage pe români în tabăra Puterilor Centrale, cele două naţiuni rămâneau în tabere diferite. Prin tratatul de alianţă, semnat la 4/17 august 1916, între România şi puterile Antantei, România se obliga să atace Austro-Ungaria iar Puterile aliate garantau integritatea teritorială a Regatului român recunoscându-i totodată dreptul să-şi alipească, la sfârşitul războiului, toate ţinuturile locuite de români din cuprinsul Monarhiei austro-ungare şi făgăduind să nu încheie pace separată, nici pace generală decât împreună şi în acelaşi timp.
Imediat după izbucnirea războiului guvernul Tisza, pe baza legii excepţionale din 1912, a luat, încă din luna iulie, măsuri care suprimau parţial sau chiar integral drepturile cetăţeneşti fundamentale: libertatea presei şi a întrunirilor. Viaţa economică a fost militarizată iar mişcările naţionale şi revoluţionare, reprimate cu severitate, cei ce s-ar abate de la „datoriile lor de cetăţeni credincioşi statului, fiind ameninţaţi cu măsuri represive”2.

Procesele au fost scoase din competenţa tribunalelor civile şi trecute curţilor marţiale. Chiar şi congresele bisericeşti trebuiau să se ţină în prezenţa comisarilor. Floarea tineretului român era trimisă pe front. Dar şi la recrutarea tinerilor pentru război se făcea deosebire între cei maghiari şi cei ai naţionalităţilor.

Războiul a fost salutat cu mare entu-ziasm de către maghiarii, secuii şi saşii din Transilvania. Un memoriu manuscris al vicarului greco-catolic al Haţegului, Teofil Crişan, ne redă atmosfera din oraşul Haţeg în primele zile după izbucnirea războiului: „În oraşul Haţeg războiul a fost început printr-o manifestaţie ostilă contra Antantei, prin conduct cu torţe şi luminaţie pe întreg oraşul, se înţelege că această manifestaţie au făcut-o numai maghiarii, spărgând ferestrele şi vitrinele care nu erau luminate” 3.

„După câteva zile, le-a trecut iluziile şi ţara s-a umplut de veştile triste ale pierderilor înfricoşate. Fiecare îşi deplângea pe tata, fiu sau prieten, căzut ori rănit, ori chiar la vestea noilor şi noilor chemări la arme. În luna noiembrie era aşa de mare numărul celor răniţi, încât au ajuns şi la Haţeg. Aici s-a deschis un spital pentru 80 de răniţi, partea cea mai mare români, care erau aşezaţi în sălile şcolii primare, fiind îngrijiţi de damele din Haţeg, române, maghiare şi germane, iar de Crăciun li s-a făcut un pom frumos, unde din partea vicarului li s-a ţinut o cuvântare mângâietoare, apoi au urmat darurile pentru toţi răniţii” 4.

În oraşul Hunedoara fruntaşii românilor în frunte cu Gheorghe Dubleşiu au fost arestaţi şi concentraţi la Haţeg pentru a fi deportaţi în interiorul Ungariei. „În anul 1916, din prilejul intrării României în război alături de Entente (Antanta), mai mulţi fruntaşi ai vieţii române din loc au fost escortaţi de jandarmi la Haţeg spre a fi internaţi, adică domnii: Dr. Gheorghe Dubleşiu, Nicolae Macrea, director de bancă, Petru Nicoară, funcţionar, Constantin Dima, funcţionar de bancă, Valeriu Bejan, director de bancă, Teofil Tulea, prim notar orăşenesc, Simion Chirca proprietar şi Victor Ungur, preot 5.

În urma intervenţiei prefectului, Ladislau Mara, au fost lăsaţi în ziua următoare acasă 6. Printre cei mai aprigi şi principali susţinători ai vieţii şi sentimentului românesc din oraşul Hunedoara s-au remarcat, dr. Gheorghe Dubleşiu, învăţătorul Andrei Ludu, Nicolae Macrea şi Vasile Osvadă 7.

Pentru a determina participarea „entuziastă” a românilor din provinciile imperiului austro-ungar la război alături de celelalte naţionalităţi, li s-a permis, cu ocazia mobilizării, să poarte drapelul tricolor, să cânte „Deşteaptă-te române” şi alte cântece patriotice româneşti. Cei mai mulţi dintre combatanţii români din judeţul Hunedoara au fost trimişi pe fronturile din Galiţia şi Italia, unde au luptat eroic fără a fi laşi, aşa cum lăsau să se întrevadă unele documente oficiale, dovadă fiind numeroasele ordine şi decoraţii dobândite de ostaşii şi ofiţerii români.

În urma acordului încheiat cu Puterile Antantei „în noaptea de 14/27-15/28 august 1916 trupele noastre au atacat frontiera austro-ungară” 8. Acţiunea a prilejuit emiterea primului comunicat oficial al Marelui Cartier General Român prin care se relata evenimentul epocal al trecerii Carpaţilor. Intrarea României în război alături de puterile Antantei a fost percepută în mod diferit de către populaţia Ţării Haţegului. Evenimentul este descris de către vicarul Haţegului, Teofil Crişan: „În parohia Haţeg, ziua de Sf. Maria Mare era să fie mare târg de ţară, cel mai însemnat din anul întreg, dar în loc de zgomotul de târg, care peste noapte a fost contrabalansat, era o zi de deprimare la guvernanţii maghiari, pe când românii săltară în inima lor, şi dau laudă lui D-zeu, că a sosit şi ora aceasta de care ne legam tot viitorul nostru şi toţi făcându-şi Sf. cruce, cu ochii înălţaţi către cer ziceau ” 9. „Clipele de bucurie sufletească curând s-au prefăcut în lacrămi amare, deoarece Haţegul fiind aproape de graniţa dinspre miazăzi, cu pasul Vulcan şi defileul Surduc, deja a 2-a zi se auzea sunetul tunurilor, intrată fiind armata română în Petroşani şi pe întreaga Vale a Jiului” 10.
Acţiunile militare ale armatei române s-au derulat cu rapiditate.

Trupele de acoperire alcătuite din regimentele de gorjeni 18 şi 58 au ocupat Petroşanii formând Divizia a 11-a ce înaintează şi ocupă o poziţie defensivă pe defileul Merişor. La 7 septembrie 1916, trupele acestei divizii ocupau defileul Merişor, sprijinindu-se pe înălţimile vecine, dealul Bran, la sud şi dealul Băloi, la nord 11. Inamicul opunea, la început, trupele brigăzii 144 austro-ungară, alcătuită din 6 batalioane de infan-terie, 4 escadroane de husari, patru baterii de artilerie, la care se mai adăugau 3 batalioane de mineri militarizaţi de la minele din Petroşani şi Lupeni sub conducerea inginerilor lor.

Marele Cartier Român a decis ca divizia 11-a să ocupe o poziţie defensivă la nord de Haţeg. Dar generalul Culcer, comandantul armatei I-a, socotea această poziţie prea înaintată şi riscantă, pentru că lăsa în spate defileul Haţeg – Caransebeş. După încercarea nereuşită, din 8 septembrie, de a scoate pe români din această poziţie, în ajutorul trupelor austro-ungare au fost aduse unităţi germane. În vederea contraofensivei proiectate, în zona Haţegului s-a format un grup constituit, în afară de brigada 144 austro-ungară, din încă şase batalioane din divizia 187 şi trei bata-lioane din Corpul alpin bavarez, în total 18 batalioane. O puternică artilerie, cuprinzând tunuri grele şi tunuri de munte, o escadrilă de avioane de bombardament şi automobile blindate înzestrau aceste trupe 12. Bătălia de la Merişor a început în ziua de 14 septembrie, printr-un violent bombardament de artilerie grea. După bombardamentul de artilerie a urmat atacul infanteriei. Atacul s-a dat asupra poziţiilor principale de pe dealurile Bran şi Băloi care domină defileul. Atacul inamic a fost respins de către regimentele 18 şi 26 române. Luptele de pe dealul Bran au fost deosebit de violente şi au pricinuit pierderi grele în ambele tabere. Românii au izbutit nu numai să respingă inamicul, dar printr-un contraatac dat de trupele de la aripa stângă, au reuşit chiar să respingă pe germani până dincolo de Baru Mare 13. În a treia zi a bătăliei de la Merişor, după un bombardament foarte violent, dat cu tunurile de toate calibrele, inamicul, punând în linia de luptă toate trupele sale, a reuşit să rupă frontul român, în sudul defileului, între dealurile Bran şi Angros 14 .

Spre a proteja Petroşanii şi intrarea în Valea Jiului, trupele române se retrag şi ocupă poziţii în dreapta şi stânga liniei ferate, pe dealul Fata şi la Cetatea Bolii. Acum frontul era aproape paralel cu vechea frontieră, acoperind Petroşanii şi se sprijinea pe înălţimile de la Tulişa şi Oboroca în Valea Jiului de est. Trupele inamicului continuă ofensiva pe două direcţii: una de front, de la Băniţa înspre Petroşani, de-a lungul şoselei şi a căii ferate; a doua, în flancul poziţiei române principale, cu direcţia nord-sud, cu faţa înspre Lupeni şi spre linia Jiului Românesc.

Trupele alpine germane au reuşit o mişcare de învăluire a flancului român, pe la muntele Tulişa. Pentru a evita încercuirea ce-l ameninţa, comandantul român a dat ordin de evacuare a Petroşanilor şi de retragere spre vechile poziţii de la graniţă. La 20 septembrie trupele inamice intrau în Petroşani. După 9 zile de lupte continue şi sângeroase, bătăliile de la Merişor şi Petroşani au luat sfârşit. În urma unor crâncene încleştări cu inamicul, trupele române sunt respinse pe vechea frontieră unde s-au purtat lupte sângeroase, la baionetă. Apoi frontul s-a stabilizat, timp de aproape o lună de zile, aici nu s-au mai desfăşurat acţiuni importante, atenţia combatanţilor fiind concentrată pe alte sectoare ale frontului. Bătăliile de la Merişor şi Petroşani, deşi pierdute, au scos în evidenţă calităţile soldatului român. „Românii s-au arătat adversari curajoşi şi dârzi, care ştiu să se folosească de cel mai mic avantaj pe care-l oferă terenul accidentat şi prăpăstios al munţilor” 15 , scria K. Rossner.

În timpul operaţiunilor militare cât şi după încetarea lor, locuitorii din Valea Jiului au pierdut tot avutul lor şi cei mai mulţi au fost închişi în diferite închisori din Ungaria. Iată persecuţiile la care a fost supus Matias Puscanci, din Petroşani care a declarat: „M-au luat jandarmii ungureşti din locuinţa mea şi m-au escortat la Petroşani la jandarmerie unde am stat 4 zile, iar de aici m-au escortat la Oradea Mare unde am fost deţinut trei săptămâni, iar de aici am fost escortat la Cluj şi aici am fost ţinut în arest preventiv până în decembrie 22când a avut loc pertractarea finală şi am fost judecat la 5 ani temniţă grea. Am fost bătut şi chinuit în mod nemaipomenit de barbar şi am suferit foame şi frig pentru că am strigat să trăiască România şi am arătat drumurile pe unde să apuce armata română şi am arătat poziţiile armatei austro-ungare” 16.

Unor tratamente asemănătoare au fost supuşi şi locuitorii Crăciun Şercău, (Petrila) 17 , Ion Negoi (Petroşani – Dâlja) 18 , Petru Ioan l. Diju (Petroşani – Dâlja) 19 , Iordan Popa (Petrila) 20 , Ioan Popa l. Ioan, (Cimpa – Petrila) 21 , Vasilie Joldiş, (Cimpa – Petrila) 22 , Ioan Badiu (Petroşani) 23 , George Brici, (Cimpa – Petrila) 24 , Zasloţi Vasilie Nistor, (Cimpa – Petrila) 25. Ioan Negoi prezenta calvarul prin care a trecut, scriind: „Am fost denunţat că eu aş fi arătat armatei române drumurile şi poziţiile armatei austro-ungare, de aici, m-au dus la Cluj, unde am stat 5 luni închisoare, prezentându-mă, în 17 mai 1917, am fost eliberat fără nici o pertractare. În decursul deţinerii în puşcărie în contra mea mi s-au făcut următoarele pagube, în vase de casă, 400 cor., veşminte, 3 cojoace în preţ de 600 cor., 2 buţi de brânză de casă, 1 puşcă cu două ţevi, total 5.400 coroanei” 26.

Intrarea armatei române în sudul Ţării Haţegului

A impus sacrificii grele pentru populaţia judeţului Hunedoara. În Ţara Haţegului, autorităţile austro-ungare au ordonat evacuarea populaţiei, în special a bărbaţilor pentru a nu colabora cu fraţii lor de peste munţi. Vicarul greco-catolic Teofil Crişan ne descrie măsura oficialităţilor maghiare: „S-au luat dispoziţii ca parohia Haţeg şi întreaga vale a Haţegului să fie evacuată de populaţie începând de la 15 ani până la 55 ani, toţi bărbaţii au fost adunaţi de jandarmi şi ostaşi şi întornaţi în Haţeg, apoi îmbarcaţi în vagoane de marfă şi duşi cu toţii, preoţi, docenţi şi intelectualii la Neysiden (Neiziden), lângă lacul Fertö şi internaţi în un loc cu confugii şi prizonierii sârbi. Aici au fost expuşi unui tratament foarte aspru şi neuman, fiind siliţi a dormi pe scânduri, a mânca din bucatele acelea rău pregătite, iar ca dejun se servea o supă de urzici, nefiindu-i nimănui iertat, nici pe banii proprii, a-şi aduce ceva de afară” 27.

„După o suferinţă de 5 săptămâni au fost scoşi şi duşi la Sopron, unde au fost declaraţi liberi, dar nu ne era permis a părăsi oraşul. Aşa am petrecut şi aici 3 săptămâni, apoi ni s-a permis să ne întoarcem acasă unde am ajuns pe la finea lui octombrie, numărul celor internaţi fiind de peste 3.000 bărbaţi”. În Haţeg erau cantonaţi soldaţii germani care respinseseră armata română din Petroşani până către Târgu Jiu 28.

Ţinutul Haţegului fiind declarat zonă de război a permis numeroase abuzuri din partea trupelor austro – ungare şi germane. Armata germană, pe timpul petrecut în Haţeg şi jur „s-a purtat foarte rău cu locuitorii, le-a furat şi luat toate alimentele. Din unele case, unde n-a fost nimeni, fiind refugiaţi proprietarii, le-au descuiat cu chei false, au oprit autocamioanele şi au dus toate mobilele. Aşa au păţit-o foarte mulţi, apoi fân, paie, tot au dus cu ei, se înţelege fără nici o plată” 29.
Operaţiunile militare din zona localităţilor Baru Mare, Merişor şi Petroşani au provocat mari distrugeri materiale, între care amintim casele parohiale din Petros şi Baru Mare, precum şi unele clădiri ale Fabricii de produse refractare din Baru Mare 30. Serioase distrugeri materiale şi pagube în animale şi cereale, sustrageri din bunurile casnice au suferit locuitorii din zona situată în apropierea liniei frontului, în primul rând intelectualii comunităţilor, preoţii, învăţătorii, precum şi gospodarii de frunte.

Numai în actuala comună Baru s-au produs pagube importante: Biserica din Petros (3.912 coroane), Biserica şi Casa Parohială din Baru Mare (11.000 coroane), Biserica din Livadia de Câmp (1.011 coroane), Biserica din Baru Mic (150 coroane), Biserica din Valea Lupului (400 coroane), Casa parohială din Livadia de Câmp (936 coroane), Şcoala din Petros (387 coroane), Şcoala din Valea Lupului (2.000 coroane) 31 . Dintre particulari cea mai mare pierdere a suferit-o preotul Ioan Bora din Petros (31.460 coroane), urmat de preotul Nicolae Gârbea din Baru Mare (10.975 coroane), cantorul Rusu Traian din Baru Mare (10.000 coroane) şi învăţătorul Atanasie Botezan din Petros (346 coroane) 32. Locuitorul Enesc Dan din Livezeni reclama o pagubă în valoare de 16.300 lei. „Nu am primit niciodată nimica” 33 , spunea el mai târziu. Preotului Petru Popesc din Paroş-Peştera i-au luat 2 boi şi 1 car în valoare de 10.000 coroane. Fiind dus la transportarea de muniţii, boii şi carul i s-au reţinut 34. Lui Nicolae Stoicuţia, din aceeaşi localitate, i-au confiscat 2 boi şi 1 car în valoare de 12.000 coroane 35. Tot din Paroş-Peştera au mai suferit pagube Mihai Ungur (2 boi şi 1 car, în valoare de 16.000 coroane), Mihai Oneasa (2 boi în valoare de 5.000 coroane), Ianeş Todoran (1 porc de 1.200 coroane) 36.

Mari pagube materiale au suferit locuitorii din satul Nucşoara.

Lui Dan Avrămesc l. Ioan i-au fost confiscate importante cantităţi de grâu, paie şi fân, precum şi un frâu din curele în valoare totală de 480 coroane 37. Ioan Avramesc Grasu, din acelaşi sat, a fost păgubit de o importantă cantitate de fân şi otavă în valoare de 1.450 coroane 38. Din acelaşi sat au mai suferit pagube în animale, alimente, furaje şi utilaje agricole: George Moş Creţu (fân şi paie – 320 coroane), Nicolae Moş l. Vasilie ( fân – 600 coroane), Iancu Ceontea (fân – 900 coroane), Petru Avramesc l. Dan (bucate şi fân – 740 coroane), Dănilă Federi (secară, fasole, fân şi 1 porc – 3.680 coroane), Ioan Hertey Vintilă (1 porc – 1.400 coroane) 39 , Mihăilă Avramesc (alimente, 1 porc gras şi 1 oaie – 2.025), Gheorghe Dagi (1 cal, 2 boi şi o căruţă – 17.500 coroane) 40.

N-a scăpat de jaful armatelor germane şi austro-ungare nici preotul greco-catolic din Nucşoara, Ioachim Cerbicean senior, căruia i-au rechiziţionat 1 cal cu frâul şi şaua în valoare totală de 5.350 coroane 41 . La Şcoala confesională din Nucşoara s-au încartiruit trupe care au distrus şi au nimicit recuzitele, mobilierul şi biblioteca şcolară provocând o pagubă de 1.300 coroane 42. Pagube importante au suferit localităţile din Valea Jiului care au constituit teatrul unor operaţiuni militare din toamna anului 1916.

În oraşul Lupeni valoarea acestor pagube de război s-a ridicat la suma de 2.560.000 lei 43. Localitatea Iscroni raporta şi ea o pagubă de 200.000 lei 44. Pagubele raportate de către Primăria comunei Livezeni sunt de 1.240.000 lei, conform adresei înaintate de notarul din Livezeni, la 4 martie 1922, către Pretura din Petroşani 45 . Populaţia zonei, atât în timpul operaţiunilor militare, dar şi către sfârşitul războiului, datorită faptului că se afla la graniţa cu România, a fost supusă unor numeroase arestări şi deportări.

Cele mai numeroase arestări şi deportări au avut loc în localităţile care au fost în contact direct cu armata română pătrunsă în Valea Jiului şi sudul Ţării Haţegului până în zona localităţii Baru Mare. Motivele arestărilor şi maltratărilor populaţiei erau „trădător de patrie”, „spionaj”, „colaborare cu armata română” etc.

Conform unui document întocmit de către Primăria Petroşani, la 25 martie 1920, numai din zona sa de administraţie au fost arestaţi, închişi şi bătuţi un număr de 17 locuitori 46 : La rândul său, secretariatul comunei Vulcan înainta, la 26 martie 1920, Prefecturii judeţului Hunedoara, o listă cuprinzând numele a 38 de locuitori din localităţile Vulcan, Paroşeni şi Coroieşti „care au suferit din partea germanilor sau aliaţilor acte de cruzime, violenţă, rău tratament, acte care au adus atingeri vieţii, sănătăţii, prin închisoare, internare etc. Dintre cei 38 arestaţi cea mai mare parte erau acuzaţi pentru delicte foarte grave: „trădător de patrie”, 28 de locuitori, 2 pentru spionaj şi unul (Sabău George) ca dezertor 47.

Mogoş Lascu a fost „foarte activ în acţiunile sale naţionale în anul 1916, când a intrat armata română în comuna Bărbătenii de Sus, şi pentru motivul că „a dat concurs nelimitat armatei române, a fost arestat şi închis la închisoarea militară din Cluj, timp de un an” 48. Aceeaşi pedeapsă aspră a suferit-o şi Mogoş Ianăş 49. Aurelia Casian s-a retras cu armata română, pentru a scăpa de furia autorităţilor maghiare. La reîntoarcere „a fost arestată şi închisă în închisoarea militară din Cluj timp de 7 luni” 50. Preotul ortodox din Lupeni, Victor Şandru a „fost internat în anul 1916 până în luna iulie 1918” 51. Şi în perioada anterioară izbucnirii războiului părintele Victor Şandru a fost adus în „repetate rânduri în faţa instanţelor judecătoreşti pentru cauza naţională şi n-a primit congrua de la stat” 52.

Protopopul greco-catolic Nicolae Zugravu

Protopopul greco-catolic Nicolae Zugravu a „fost internat în anul 1916 până în luna iulie 1918” 53. Funcţionarul Gheorghe Şuluţiu de la Societatea Lupeni, în anul 1916, a dat dovadă de un înalt patriotism şi „personal a făcut primirea armatei române la intrarea în comuna Lupeni” 54. Dându-şi seama de urmările acţiunii sale „la retragerea armatei române s-a retras şi dânsul cu armata română şi la Bucureşti a fost prins de armata austro-ungară şi reţinut la închisoarea militară din Sibiu timp de 1 an şi 6 luni, de unde a fost adus în comună şi forţat să lucreze în mină la muncă grea, ca simplu muncitor” 55. Un alt funcţionar de la Societatea Lupeni, Nicolae Radu, în anul 1916 a fost internat, „fiind suspectat de autorităţile civile şi militare ale vechiului regim” 56 . Nici femeile n-au fost cruţate de către autorităţile maghiare. Astfel, Maria Şandru pentru că a servit prin diferite acţiuni „armata română a fost arestată la închisoarea din Cluj timp de 2 ani” 57. Pentru acţiuni identice, doamnele Laura Şandru, Eleonora Şandru, Cornelia Şandru, Cioflica Sofia, Didraga Agafia, Calina Maria, David Julia, Popa Floarea, Ferencic Olga şi Stoica Nuţa din Lupeni, au ispăşit câte 2 ani de închisoare 58. Dar cel mai mult a avut de suferit populaţia din Lupeni. De aici au fost arestaţi, sub diverse motive, un număr de 89 locuitori 59.

Din Câmpul lui Neag au fost întemniţaţi locuitorii Alexandru Breban, Alexandru Hamzu, Ioniţă Dreghici, Vasile Berinde, Gheorghe Mihăiasă Hamzu, Ştefan Berinde, Constantin Mihăiasă şi soţia, Bârlog Avram şi Marina Mojoatcă 60. De asemenea, sublocotenentul demobilizat Vasile Berinde a fost deţinut de unguri 10 luni la Cluj, deoarece în anul 1916 a condus armata română pe Munţii din Valea Jiului 61.

În acţiunea lor, forţele de represiune n-au făcut deosebire de naţionalitate, sex şi vârstă, arestând, deportând şi supunând la chinuri şi înfometare femei şi bărbaţi, tineri şi bătrâni. Au fost arestaţi, închişi sau deportaţi nu numai români, ci şi unguri, germani, evrei şi alte naţionalităţi ce au colonizat Valea Jiului care devenise o zonă multietnică.

Pentru activitatea desfăşurată în sprijinul mişcării naţionale, din Plasa Pui au fost arestaţi şi închişi, în anul 1916, Izidor Saturn, preot în Merişor, şi Petru Clecan, comerciant în Pui 62. Din zona Haţegului au fost arestaţi şi închişi conducătorii bisericilor ortodoxă şi greco-catolică, protopopul ortodox, Dr. Cornel Popescu, vicarul Teofil Crişan şi protopopul greco-catolic al Jiului, Nicolae Zugravu 63.

Alături de ei au fost deportaţi pe diferite perioade, majoritatea preoţilor din Ţara Haţegului, între care amintim pe: Ioan Munteanu (Uricani), Octavian Piso (Silvaşul de Sus), Ioan Preda (Petrila), George Todoran (Paroşeni), Sigismund Vladislav (Paroş), Petru Armean (Ohaba de sub Piatră), Ioan Bocăniciu (Pui), Ioan Bora (Petros), Iustin Bora (Bucova), Vasile Bora (Coroieşti), Nicolae Gârbea (Baru Mare), Ioachim Cerbiceanu (Nucşoara), Nicolae Cerbiceanu (Sălaşu de Sus), Petru Cheţian (Densuş), Vasile Comes (Şerel), Petru Conda (Păucineşti), Atanasie Daju (Fizeşti), Ioan Danescu (Măţeşti), Ioan Farcaş (Băieşti), Septimiu Ionaş (Toteşti), Aurel Iubaş (Ciula Mare), Aurel Mărilă (Silvaşul de Jos), Aron Mihăiescu (Fărcădinu de Sus), Mihai Munteanu (Federi), George Nicula (Râu Alb), Iacob Nicolescu (Tuştea), Ioan Pepenariu (Bărbătenii de Sus), Silviu Popa (Cârneşti), Silviu Simonetti (Peşteana), Victor Şandru (Lupeni), Mihail Sofroni (Hăţăgel), Emil Todoran (Şerel), Liviu Vârvoni (Peşteniţa), Emil Vladislav (Sălaşu de Sus) 64. Majoritatea dintre ei au fost închişi la Budapesta, Neszider şi Sopron 65.

Din Silvaşul de Jos, pe lângă preotul Ioan Susman, au mai fost internaţi: Para Gheorghe, Bolduş Anti, Curuţ Anton, Mariş Ianeş, Ardelean Alexandru, Mariş Gheorghe, Prip Ion şi Para Anton lui Jiga 66. Din Silvaşul de Sus a fost internat stareţul Mănăstirii Prislop, Leo Man şi călugărul Augustin Pop 67. Alături de ei au mai fost internaţi în diverse lagăre locuitorii Ciurea Frenţ, Macra Frenţ, Dragotă Iosif şi Dragotă Samoilă 68. Din Berthelot (Fărcădinul de Jos) au fost internaţi locuitorii Drăghici Ioniţă, Martinesc Luca, Luţ Petru şi Biriş Gheorghe 69. Pe lângă preotul Aron Mihăescu din Fărcădin au mai fost internaţi locuitorii Oproi Damian, Opruţ Beni, Răzvan Iacob şi Pârv Vasilie 70.

Din Tuştea au fost internaţi: Lăsconi Petru, Mihăilescu Moise, Baic Ion, Merinţoni Petru, Alexandru Iosif, Ciulai Iosif, Vârvesc Aron şi Lăsconi Moise 71. Din satul Găuricea, Moga Moise, Diconi Moise, Paveloni Alexandru, Costa Moise şi Avram Dumbravă 72. Trei locuitori, Clep Ion, Voiconi Dumitru şi Paran Gheorghe, au fost ridicaţi de lângă familiile lor din satul Boiţa şi deasemenea au fost internaţi în lagăr 73. Din Crăguiş au fost internaţi Cozac Nicolae, Biriş Marcuţ, Vasiu Marcuţ şi Blodus Ianeş 74.

Din localitatea Cârneşti au fost internaţi Barbesc Iulian, Hica Tanasie, Socaciu Iosif, Pop Mihai, Gavriloni Gavrilă, Vasîi Pavel, Pârv Vasile, Petcu Tanasie, Paulesc Moise şi Pop Frenţ 75. Din satul Pâclişa au fost arestaţi şi internaţi: Vârvesc Ianeş, Părău Moise şi Berbesc Petru 76. Alături de preotul Septimiu Ionaş din Toteşti au mai fost internaţi Cândea Ioja, Roşca Jiga, Lada Gheorghe, Ciulai Ludovic, Şerban Ioja, Şerban Lăscuţi, Dănesc Alexandru, Alexoni Spiridon şi Lada Paluţi 77. Din satul Reia, alături de preotul Ungur Adrian au mai fost arestaţi şi internaţi Muntean Avram, Dănesc Solomon, Bojin Emil, Lăzăresc Ion, Marinesc Nicolae, Roşca Lăscuţi, Puian Mihai şi Iscru Ion 78.

Majoritatea celor arestaţi şi internaţi au fost supuşi unor umilinţe, bătăi şi înfometare, greu de imaginat, care le-au marcat viaţa pentru totdeauna. Preotul Avram Stanca din Petroşani a încetat din viaţă, la 24 decembrie 1916, la puţin timp după eliberare, în urma suferinţelor îndurate 79. Aceeaşi soartă a avut-o şi călugărul de la Mănăstirea Prislop, Zaharia Pop, mort în anul 1919 80. Despre preotul din Uricani, Ioan Munteanu, arestat de către armata austro-ungară, nu s-a mai aflat nimic 81.

O serie de preoţi sau locuitori care au colaborat cu armata română au fost nevoiţi să se refugieze în România odată cu retragerea acesteia. Astfel, preotul Teofil Ioanovici, care a fraternizat cu ostaşii români la intrarea lor în Valea Jiului, s-a refugiat în România, revenind în parohie abia în aprilie 1919 82. De asemenea, preoţii Ioan Duma din Petroşani şi Simion Suciu din Petrila – Lunca s-au refugiat peste munţi 83.

Panica și furia care a cuprins autorităţile comitatului Hunedoara la intrarea României în război, erau justificate şi de faptul că Fabrica de Fier din Hunedoara a fost strămutată 84. La 22 noiembrie 1921, primarul Teofil Tulea semna un Anunţ, în numele Primăriei oraşului Hunedoara care preciza că cetăţeanul „Karkovitsch Petru, născut în oraşul Hunedoara şi cu apartenenţa aici, de profesie zidar, şi-a pierdut, cu ocazia refugierii Fabricii de Fier de aici, în anul 1916, libretul de lucru eliberat din partea Forului I industrial al oraşului Hunedoara. Se declară anulat” 85.

Autorităţile statului maghiar au mobilizat toată intelectualitatea satelor.

Arestarea preoţilor, care în condiţiile politice de până la 1918, erau nu numai cârmuitorii sufleteşti ai credincioşilor, ci şi îndrumătorii lor în probleme naţional-politice, social-economice şi culturale, întreaga viaţă a românilor transilvăneni gravitând pe atunci în jurul Bisericii, a adus grave prejudicii comunităţilor româneşti 86 . Peste 200 de preoţi din judeţele Făgăraş, Sibiu şi Hunedoara au fost arestaţi şi închişi în regiunea cea mai îndepărtată a Ungariei de Vest, în judeţul Şopron.
Tragedia şi suferinţele românilor transilvăneni vor mai continua încă trei ani. Ele nu vor înceta nici după Marea Unire din 1918. Românii rămaşi dincolo de liniile de separare a trupelor române de cele maghiare au fost supuse la numeroase persecuţii. Erau urmăriţi în primul rând de cei care au acţionat pentru unirea cu Regatul Român şi au participat la Adunarea de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.

1 Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României, 1916-1919, Ediţia a II-a, vol. I, Bucureşti, f. a., p. 146.
2 Ştefan Pascu, Făurirea statului naţional unitar român, vol. II, Bucureşti, 1983, p. 343.
3 SJHAN (Serviciul Județean Hunedoara a Arhivelor Naționale, în continuare SJHAN) Vicariatul greco-catolic Haţeg, Dosar 2/1922, f. 22-25.
4 Ibidem.
5 SJHAN, Prefectura judeţului Hunedoara, Dosar 103/1931, f. 75-76.
6 Ibidem.
7 Ibidem.
8 Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României, vol. I, 1925, p. 25.
9 SJHAN, Vicariatul greco-catolic Haţeg, Dosar 22/1922, f. 22-25.
10 Ibidem.
11 Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României, I, p. 239.
12 Ibidem.
13 Ibidem, p. 232.
14 Ibidem.
15 Ibidem, p. 234.
16 SJHAN, Primăria oraşului Petroşani, dos. 9/1919, nenumerotat.
17,18,19,20,21,22,23,24,25,26 Ibidem.
27 Idem, Vicariatul greco-catolic Haţeg, dos. 2/1922, f. 22-25.
28, 29 Ibidem.
30 Ioachim Lazăr, Ion Pilu Tămaş, Monografia comunei Baru Mare, Deva, 2003, p. 50-51.
31, 32 Ibidem.
33 SJHAN, Prefectura judeţului Hunedoara, Dosar 102/1931, f. 25.
34 Ibidem, f. 50.
35 Ibidem, f. 51.
36 Ibidem, f. 53-55.
37 Ibidem, f. 57-58.
38 Ibidem, f. 59-60.
39 Ibidem, f. 61-69.
40 Ibidem, f. 71-72.
41 Ibidem, f. 73.
42 Ibidem, f. 63 şi 70.
43 Adresa notarului din Lupeni din 6 februarie 1922 către Pretura Petroşani
44 Adresa notarului din Livezeni din 4 martie 1922 către Pretura Petroşani.
45 Ibidem.
46 SJHAN,. Prefectura judeţului Hunedoara, Dosar 103/1931, f. 52-53.
47 Ibidem.
48 Ibidem, f. 81-82.
49,50,52,53,54,55,56,57,58 Ibidem.
51 Ibidem, f. 83-88.
59 Ibidem, f. 1-3.
60 Dumitru Peligrad, Câmpul lui Neag (lucrare în manuscris).
61 Ibidem.
62 SJHAN, Prefectura judeţului Hunedoara, Dosar 103/1931, f. 36.
63 Mircea Păcurariu, Politica statului ungar faţă de biserica românească din Transilvania în perioada dualismului austro-ungar 1867-1918, Sibiu, 1986, p. 260-275.
64,65 Ibidem.
66 SJHAN, Prefectura judeţului Hunedoara, Dosar 103/1931, f. 61-68.
67,68,69,70,71,72,73,75,76,77,78 Ibidem.
74 Azi Dealul Mic
79 Mircea Păcurariu, Politica statului ungar faţă de biserica românească,… p. 276.
80 Ibidem.
81 Ibidem, p. 275.
82 Ibidem, p. 276.
83 Ibidem, p. 281-282.
84 SJHAN, Fond Prefectura judeţului Hunedoara, Dosar 63/1921, f. 68.
85 Ibidem.
86 Mircea Păcurariu, Politica statului ungar faţă de biserica românească,… p. 179.

Print Friendly