Pe data de 10 mai 1877, după ce cu o zi înainte Parlamentul României vota moţiunea care declara „Independenţa absolută a României”, Carol I proclama solemn Independenţa României, fapt ce a dus la acoperirea de glorie a Armatei Române la Plevna, Griviţa sau Smârdan.

Ziua regalitatii sarbatorita la Bucuresti pe 10 Mai 2014

10 mai este fosta zi naţională a României, ziua dinastiei în care a avut loc intrarea în Bucureşti a principelui Carol I. Este ca o amintire istorică, cu o semnificaţie istorică în această perioadă a modernizării”, spune istoricul Sorin Rădulescu.

Pentru el, 10 mai este o zi importantă, o zi în care au avut loc evenimente deosebite pentru istoria României, ” Ca şi pentru ceilalţi români, pentru mine 10 mai este o zi cu semnificaţie istorică”, susţine Rădulescu.

“Pentru România, 10 mai înseamnă o zi frumoasă cu soare în care poţi să mergi la iarbă verde, dar pentru un istoric este ziua Regelui prin excelenţă”, spune istoricul Ion Bulei, profesor la Facultatea de Istorie din Bucureşti.

El crede că pentru cei care au “un suflet naţional”, o astfel de zi face ca patriotismul să fie mult mai treaz. “Eu sunt profesor şi lucrez cu tinerii şi ştiu că acest sentiment se manifestă, eu am senzaţia că există un moment de bucurie astăzi”, crede Bulei.

Ce s-a întâmplat pe 10 mai?

10 mai este o zi importantă în care se sărbătoreşte Ziua Monarhiei pentru că la această dată au avut loc trei evenimente importante din istoria ţării noastre.

În primul rând, pe 10 Mai 1866, Carol I a venit  în Bucureşti, capitala României, unde a depus  jurământul  în faţa Parlamentului.  Tot în această dată, dar în anul 1877,  Carol I proclamă independenţa României. De asemenea, pe 10 mai 1881, Carol I a fost încoronat ca Rege al României.

“Alături de 9 mai, 10 mai a devenit Ziua Independenţei României. Pe parcursul timpului semnificaţia zilei de 10 mai se estompase, dar şi-a revenit după revoluţia din 1989 şi va rămâne în istorie ca ziua Monarhiei”, explică Ion Bulei.

Din 1866 şi până în 1948, 10 mai a fost Ziua Naţională a României şi se sărbătorea cu mult fast. Dar după 1947, regimul comunist a încercat să înlăture urmele monarhiei din ţară şi au mutat Ziua Independenţei României pe 9 mai.

Ziua națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989 ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituţia  României din 1991, articolul 12, alineatul 2. Opoziția anticomunistă din România a pledat în 1990 pentru adoptarea zilei de 22 decembrie drept sărbătoare națională, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare

Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus în ziua de 10 mai 1866 jurământul în fața adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. În amintirea acestui eveniment, la 10 mai 1877, tot el a proclamat în fața parlamentului independența de stat a României. În data de 14 martie/26 martie 1881 camerele reunite ale parlamentului au votat transformarea țării din principat în Regatul României. Pentru a marca evenimentul, ziua națională sărbătorită pe 10 mai 1881 a fost una din cele mai spectaculoase serbări din istoria României.

După abdicarea forțată a regelui Mihai I în data de 30 decembrie 1947, Camera Deputaților a adoptat legea nr. 363 din 1947, prin care a proclamat Republica Populară Română. Ziua de 23 august a fost adoptată drept sărbătoare de stat, sub numele de ziua insurecției armate antifasciste, începutul revoluției populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste și arestarea guvernului condus de Ion Antonescu în anul 1944.

În anul 1990, după revoluția anticomunistă din 1989, parlamentul dominat de FSN a refuzat propunerea venită din partea opoziției, de a adopta ziua de 22 decembrie drept sărbătoare națională a României. Pe fondul confruntărilor interetnice de la Târgu Mureș din martie 1990 și amineriadei din 13-15 iunie 1990, Parlamentul României a adoptat la 31 iulie 1990 legea nr. 10 din 1990, prin care a fost abrogată Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 august ca sărbătoare națională și a proclamat în locul ei ziua de 1 decembrie drept sărbătoare națională. Legea 10 din 1990 nu precizează semnificația sau motivul alegerii zilei de 1 decembrie drept zi națională a României.

Legea adoptată în 1990 de Parlamentul dominat de FSN și promulgată de Ion Iliescu a avut în vedere pe de o parte combaterea simpatiilor legate de tradiția monarhică a României, cu sărbătoarea națională istorică pe 10 mai, dar și contracararea solicitării opoziției anticomuniste, de adoptare a zilei de 22 decembrie drept sărbătoare națională.

Alegerea zilei de 1 decembrie, deși neexplicit, a făcut trimitere la unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România în 1918, respectiv la Proclamația de la Alba Iulia, care a avut loc la 1 decembrie 1918. Alegerea acestei zile ca sărbătoare națională a României a fost văzută drept un afront adus minorității maghiare din România, pentru care ziua de 1 decembrie a însemnat o pierdere politică.

Prima zi națională de 1 decembrie, ale cărei festivități centrale s-au desfășurat în 1990 la Alba Iulia, a fost marcată de polarizare politică, discursul lui Corneliu Coposu, liderul de atunci al opoziției anticomuniste, fiind întrerupt în mai multe rânduri de huiduieli. Petre Roman, primul ministru de atunci, s-a arătat încântat de întreruperea repetată a discursului liderului opoziției, ceea ce l-a făcut pe președintele Iliescu să-i dea un semn cu mâna pentru ca să înceteze, gest filmat și difuzat pe larg de mass media.

Print Friendly